DISTRIBUIȚI
BBC

Organizaţia nonguvernamentală britanică Oxfam şi-a cerut scuze faţă de poporul haitian după dezvăluirea abuzurilor sexuale pe care le-au comis şi recunoscut unii dintre angajaţii săi, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Directorul general al organizaţiei, Mark Goldring, este aşteptat marţi la Londra pentru a da explicaţii cu privire la acest scandal în faţa unei comisii parlamentare britanice, alături de un responsabil al organizaţiei umanitare Save the Children, la rândul său afectată de un scandal similar.


Citeşte şi: După recenta graţiere, Alberto Fujimori riscă să fie iar trimis la închisoare

„Am venit aici pentru a exprima regretele şi scuzele noastre faţă de guvernul haitian şi populaţia haitiană pentru cele întâmplate”, a declarat luni la Port-au-Prince, capitala statului insular, directorul regional al Oxfam pentru America Latină şi Caraibe, Simon Ticehurst.

„Am luat numeroase măsuri pentru a îmbunătăţi mijloacele interne de prevenire”, a comportamentelor neadecvate, a dat asigurări responsabilul organizaţiei.

Fostul director al Oxfam în Haiti, belgianul Roland van Hauwermeiren (68 de ani), a recunoscut că a avut raporturi sexuale plătite cu prostituate în spaţii finanţate de organizaţie, potrivit unui raport redactat în anul 2011 în urma unei investigaţii interne publicată parţial luni de către această confederaţie de organizaţii umanitare cu sediul în Marea Britanie. Roland van Hauwermeiren şi alţi doi responsabili ai organizaţiei au demisionat în urma afirmaţiilor potrivit cărora cei trei ar fi beneficiat de serviciile plătite ale unor prostituate, în timpul misiunii lor în Haiti, după cutremurul devastator din 2010.

Citeşte şi: Maduro cere o întâlnire cu Trump pentru stabilirea unui dialog

Vineri, Oxfam a dezvăluit un plan de acţiune pentru prevenirea de noi abuzuri sexuale, încercând să atenueze polemica izbucnită la scară internaţională în urma dezvăluirilor apărute în presă la începutul lunii februarie. Lunea trecută, Comisia Europeană le-a cerut liderilor Oxfam ‘să facă lumină’ asupra implicării unor membri ai acestui ONG într-un scandal sexual în Haiti, ameninţând că va opri finanţarea organizaţiei. Oxfam a primit finanţare europeană în valoare de 1,7 milioane de euro în 2011, perioada presupuselor evenimente, a menţionat atunci o purtătoare de cuvânt a Comisiei.

Scandalul s-a extins şi la alte organizaţii umanitare, între care Save the Children, acuzată la rândul său că nu a sancţionat un angajat căruia îi erau atribuite comportamente sexuale neadecvate faţă de colege. Şi Medici fără Frontiere (MSF), organizaţie creată în Franţa, a anunţat săptămâna trecută că s-a confruntat cu 24 de cazuri de hărţuiri sau abuzuri sexuale în 2017 în interiorul organizaţiei sale, fără a preciza dacă este vorba despre cazuri în Franţa sau în străinătate.