DISTRIBUIȚI

Oscar Romero, arhiepiscopul de San Salvador asasinat în martie 1980, în timpul unei slujbe, de un detaşament al extremei drepte şi care este un simbol al Bisericii Romano-Catolice din America Latină, va fi sanctificat, alături de Papa Paul al VI-lea, la sfârşitul unui sinod asupra familiei ce se va desfăşura în luna octombrie, conform unui anunţ al Vaticanului făcut marţi, citat de AFP, Reuters şi DPA, conform agerpres.

Papa Francisc a atribuit celor doi câteva miracole şi a confirmat sanctificarea lor. Anunţul a fost făcut cu ocazia unei întâlniri pe care suveranul pontif a avut-o cu mai mulţi cardinali convocaţi pentru a-şi da aprobarea finală pe marginea mai multor propuneri de sanctificare.


Citește și: ‘Călăul din Belarus’ a fost EXECUTAT

Paul al VI-lea a fost Papă între 1963 şi 1978 şi a rămas în amintirea catolicilor în special pentru încheierea plină de succes a Conciliului Vatican II, care a marcat istoria Bisericii prin implementarea unor reforme vaste, inclusiv renunţarea la slujba în limba latină în timpul serviciilor religioase obişnuite.

Paul al VI-lea a fost beatificat în 2014 după ce i-a fost atribuit un prim miracol. La începutul acestei luni, un teolog şi o comisie medicală de la Vatican au aprobat un al doilea miracol atribuit lui, aminteşte Reuters. Un miracol este, de obicei, considerat a fi vindecarea medicală inexplicabilă a unei persoane. Biserica învaţă că Dumnezeu face minuni, dar că sfinţii, care sunt cu Dumnezeu în ceruri, intervin în numele celor care se roagă la ei.

Arhiepiscopul Oscar Romero a fost asasinat la 24 martie 1980 de escadrilele morţii, în timpul Sfintei Liturghii desfăşurată la capela unui spital din statul El Salvador din America Centrală, puternic afectat de sărăcie. În predicile sale, Romero a criticat de numeroase ori represiunea şi sărăcia din această ţară.

Papa Francisc şi-a exprimat anterior dorinţa de a-l sanctifica pe Oscar Romero în timpul pontificatului său. Actualul papă a menţionat de asemenea că Ioan Paul I, care a avut o papalitate de scurtă durată în 1978, este probabil să fie beatificat – etapă din procesul de sanctificare – şi a glumit că el şi predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, sunt pe o „listă de aşteptare”.

Citește și: Otrăvirea spionului rus provocă un val de reacții. Guvernul de la Londra se reunește de urgență

Paul al VI-lea va deveni al treilea papă făcut sfânt de papa Francisc după alegerea sa acum cinci ani în fruntea Bisericii Catolice. Ceilalţi sunt Ioan al XXIII-lea, care a murit în 1963, şi Ioan Paul al II-lea, care a murit în 2005.

Domnind la Vatican între 1963 şi 1978, papa Paul al VI-lea s-a născut Giovanni Battista Montini în 1897 în apropierea oraşului Brescia din nordul Italiei. El este amintit pentru faptul că a finalizat cu succes Al Doilea Conciliu de la Vatican, în urma căruia Biserica Catolică a adoptat o serie de reforme vaste, inclusiv renunţarea la slujba în limba latină în timpul serviciilor religioase obişnuite. În timpul papalităţii sale, el a confirmat, de asemenea, o îndelungată interdicţie privind avortul şi utilizarea contraceptivelor artificiale.