DISTRIBUIȚI
directe

Oriol Junqueras, fost vicepreşedinte al Cataloniei, va putea ieşi din închisoare trei zile pe săptămână pentru a lucra, a decis joi Consiliul închisorii Lledoners, în baza unui articol din regulamentul penitenciarelor, informează TVE, potrivit news.ro .

Junqueras, care a primit o sentinţă de 13 ani de închisoare în toamna anului trecut pentru răzvrătire şi deturnare de fonduri, va putea ieşi 6 ore pe zi, trei zile pe săptămână, pentru a lucra. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul fostului consilier Raül Romeva, care a fost condamnat, în acelaşi proces, la 12 ani de închisoare pentru aceleaşi fapte.


Citește și : Grecia îşi va înăspri controalele la frontieră pentru a preveni răspândirea coronavirusului

Măsura are efect imediat, iar un eventual recurs al Procuraturii la decizia Consiliului nu o suspendă.

Nu este cunoscut în ce zile vor ieşi cei doi şi nici pentru ce entităţi vor lucra.

Junqueras şi Romeva se numără între cei şapte politicieni condamnaţi în procesul din toamnă care au primit permisiunea de a ieşit din închisoare un timp limitat pentru a lucra, pentru a face voluntariat şi a-şi îngriji familiile.

Articolul 100.2 din regulamentul penitenciarelor, care este în vigoare în Spania, a fost aplicat şi în cazul lui Jordi Cuixart (9 ani de închisoare, pentru răzvrătire), Jordi Sànchez (9 ani de închisoare, pentru răzvrătire), Joaquim Forn (10 ani şi 6 luni de închisoare, pentru răzvrătire), Carme Forcadell (11 ani şi 6 luni de închisoare, pentru răzvrătire) şi Dolors Bassa (12 ani de închisoare, pentru răzvrătire şi deturnare de fonduri).

Citește și : OMS face apel la calm: Teama şi panica nu ajută!