DISTRIBUIȚI
New York Philharmonic

Orchestre din Germania şi Marea Britanie – NDR Radiophilharmonie din Hanovra şi Royal Liverpool Philharmonic – vor susţine un concert comun înainte de Remembrance Sunday (11 noiembrie) pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, informează DPA, potrivit Agerpres.

Cele două orchestre vor susţine o reprezentaţie a unui recviem compus de Benjamin Britten, „War Requiem”, ce a fost interpretat pentru prima dată în 1962 şi a fost inspirat din poezii scrise de Wilfred Owen, care a murit în 1918 în timpul acelui război.


Citește și : O serie de fulgere au cauzat lansarea unor rachete ale mişcării Hamas din Fâşia Gaza spre Israel

Andrew Manze, dirijorul principal al orchestrei din Hanovra, a avut ideea acestei colaborări muzicale.

„Pentru mine, unirea acestor minunate forţe muzicale din Marea Britanie şi Germania are un simbolism profund, în contextul în care orchestre din ţări ce au fost în trecut ostile vor repeta şi vor interpreta legendarul ‘War Requiem’ britanic, împreună, în două localităţi care deţin statutul de Oraşe ale Muzicii UNESCO”, a declarat miercuri muzicianul german.

Benjamin Britten a dorit ca opera lui muzicală să reprezinte un gest de reconciliere, iar Andrew Manze consideră că această reprezentaţie, ce marchează împlinirea a 100 de ani de la sfârşitul războiului, respectă pe deplin acest principiu.

Citește și : Cazul Khashoggi: Arabia Saudită nu i-a autorizat pe anchetatorii turci să cerceteze un puţ din incinta consulatului saudit

Spectacolul „War Requiem” va avea loc pe 10 noiembrie în Catedrala Anglicană din Liverpool şi va fi susţinut de 470 de muzicieni din Germania şi Marea Britanie. Andrew Manze va fi primul muzician străin care va deţine titulatura de dirijor-invitat al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra.

Remembrance Sunday este o sărbătoare celebrată în a doua duminică din luna noiembrie în fiecare an, pentru a marca încheierea Primului Război Mondial pe 11 noiembrie 1918 – Ziua Armistiţiului.