DISTRIBUIȚI
mti

Premierul ungar Viktor Orban a exprimat vineri susţinerea guvernului său pentru ofensiva militară a Turciei în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde, ofensivă condamnată la nivel global, informează dpa, potrivit agerpres.

Uniunea Europeană (UE) ar trebui să-i ofere sprijin financiar Turciei pentru dezvoltarea infrastructurii în zonele aflate sub controlul turc în nordul Siriei, a susţinut Viktor Orban, atenţionând că în caz contrar „mai mult de 3 milioane de migranţi” ar putea părăsi Turcia pentru a veni în Europa, pe ruta balcanică. „Este în interesul fundamental al Ungariei să nu se întâmple acest lucru”, a spus premierul ungar.


Citește și : Boris Johnson: ‘A venit momentul ca Jeremy Corbyn să se comporte ca un bărbat’

Turcia plănuieşte să înfiinţeze o „zonă de securitate” de-a lungul frontierei în Siria, pentru a facilita reîntoarcerea a cel puţin 2 milioane de refugiaţi sirieni.

Potrivit liderului populist de dreapta al Ungariei, incursiunea Turciei nu ar trebui condamnată. Turcia nu a făcut decât să „stabilizeze militar” această regiune şi să creeze o „zonă securizată”, a declarat Viktor Orban la postul naţional de radio. „Dacă înţeleg corect, aceasta este ceea ce s-a întâmplat acum acolo”, a adăugat el.

Citește și : Trump amenință Turcia cu noi sancțiuni daca reia atacurile împotriva kurzilor

Ministrul afacerilor externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a exprimat anterior o părere similară.

Ungaria este singura ţară din UE care şi-a exprimat în mod atât de public sprijinul pentru ofensiva Turciei. Bruxellesul este în mod ferm împotriva operaţiunii militare turce.