DISTRIBUIȚI
epa

Premierul ungar Viktor Orban trebuie să înceteze retorica anti-UE dacă doreşte ca partidul său, Fidesz, să rămână în continuare în Partidul Popular European (PPE), a declarat candidatul PPE pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), Manfred Weber, care a prezentat într-un interviu condiţiile pentru a evita o suspendare sau excludere a Fidesz din acest grup politic, transmite marţi agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Apelul lui Weber survine în timp ce cresc presiunile din partea unor formaţiuni ale PPE de a suspenda sau exclude Fidesz-ul după ce relaţiile tensionate ale Budapestei cu oficiali europeni legate de situaţia statului de drept în Ungaria s-au agravat odată cu o campanie negativă lansată de guvernul ungar la adresa preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, informează agenţia Reuters.


Citește și : Medvedev într-un ziar din Luxemburg:Rachetele ruseşti sunt de mare precizie; grădinile voastre nu sunt în pericol

Pe străzile Budapestei au apărut luna trecută afişe care-l arată pe Juncker zâmbind sarcastic, alături de George Soros, dar nu pentru a fi promovată UE în perspectiva scrutinului europarlamentar, ci pentru a reproşa Bruxelles-ului că susţine imigraţia ilegală.

Până înaintea acestei campanii, atât Manfred Weber cât şi preşedintele PPE, Joseph Daul, s-au arătat rezervaţi faţă de ideea excluderii partidului Fidesz din PPE, în pofida disputelor cu Orban privind statul de drept şi chestiunea migraţiei, mai ales că popularii europeni ar putea avea nevoie de voturile europarlamentarilor Fidesz în viitorul Parlament European. Dar campania de pe străzile Budapestei, despre care Comisia Europeană a spus că ”întrece măsura”, i-a determinat pe liderii PPE să iniţieze procedura suspendării sau excluderii Fidesz-ului, care va fi discutată pe 20 martie, la reuniunea PPE care precede de fiecare dată summitul european trimestrial.

Într-un interviu acordat ziarului Bild, Manfred Weber a spus că doreşte să facă o ultimă încercare de a-l menţine pe Viktor Orban în familia popularilor europeni. ”Viktor Orban trebuie să înceteze imediat şi definitiv campaniile anti-Bruxelles”, a indicat Weber, adăugând că Orban trebuie de asemenea să prezinte scuze celorlalte partide din PPE şi să permită Universităţii Central-Europene, fondată de George Soros, să-şi continue activitatea.

Tot marţi, partidul Fidesz a asigurat că doreşte să rămână în PPE. ”Suntem pregătiţi pentru o dezbatere şi să ne susţinem poziţia. Fidesz nu doreşte să părăsească PPE, obiectivul nostru este ca forţele anti-imigraţie să se consolideze în interiorul PPE” după alegerile europene, a transmis formaţiunea condusă de Orban, adăugând însă că apărarea valorilor creştine ale Europei şi oprirea migraţiei sunt mai importante decât disciplina de partid a grupului PPE.

Citește și : Senatul american va vota împotriva stării de urgenţă declarată de Trump

Într-un interviu acordat în weekend publicaţiei germane Welt am Sonntag, premierul Orban a spus că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, îl va înlocui în curând pe Juncker în afişele din respectiva campanie, întrucât, afirmă Orban, la fel ca Juncker, Timmermans este un „aliat” al lui George Soros.

Comisia Europeană a calificat această campanie drept o „teorie a conspiraţiei ridicolă”, care ”distorsionează adevărul şi încearcă să traseze o imagine neagră a unui complot chipurile pentru a aduce mai mulţi imigranţi în Europa”, a reacţionat luni purtătorul de cuvânt principal al executivului comunitar, Margaritis Schinas.