DISTRIBUIȚI
telesurenglish.net

Forţele proturce au blocat, duminică, principala autostrada care leagă estul şi vestul teritoriului sirian kurd, izolând astfel oraşul Kobani, relatează cnn.com, potrivit news.ro .

Către Kobani, unde sunt trupele americane, este blocată acum principala cale– şi posibil singura.


Citește și : Turcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Mai multe transportatoare blindate pentru trupe au fost văzute de reporterii CNN pe autostrada M4, între Tal Tamr şi Ain Issa, parcate pe marginea drumului. Acestora li s-au alăturat alte vehicule blindate, parcate la zece metri de şosea.

Pe de altă parte, un oficial american a declarat că forţele SUA din Siria sunt pregătite să se retragă, dar încă nu au prinit un ordin în acest sens. El a precizat că situaţia din nord-estul Siriei se deteriorează rapid şi a confirmat că forţele proturce între care se numără şi extremişti au avansat pe autostrada M4 şi au stabilit mai multe puncte de control. Oficialul a menţionat că forţele poartă uniforme ale Forţelor Democrate Siriene (SDF) şi ucid civili pe autostradă. Forţele americane şi SDF nu mai controlează liniile de comunicare.

“Forţele americane riscă izolarea şi există un risc ridicat de confruntări între proturci şi forţele americane dacă Turcia nu va înceta imediat să avanseze”, a adăugat oficialul.

Citește și : Premierul canadian Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonţ în timpul unui miting (media)

Între timp, SDF a anunţat că aproape toţi cei suspectaţi că sunt militanţi ISIS şi familiile lor au fugit din tabăra Ain Issa – 785 de persoane.

Peste 130.000 de persoane au fost strămutate din zonele rurale din apropierea Tal Abyad şi Ras al-Ain după ce Turcia a început ofensiva militară în zonă.