DISTRIBUIȚI
Times of India
AP

Opt nepalezi au ajuns duminică în vârful muntelui Everest, fiind primii căţărători de anul acesta dintre cele câteva sute care sunt aşteptaţi în următoarele săptămâni, potrivit news.ro .

Echipa a ajuns în vârf în timp ce a montat corzi pentru căţărătorii străini care vor începe ascensiunea muntelui săptămâna viitoare, scrie AFP.


Citește și : Nuntă regală: Consimţământul scris al reginei Elizabeth II, dezvăluit

„Dacă vremea o permite, vom vedea mulţi care vor urca”, a declarat Iswari Paudel de la Himalayan Guides Nepal, compania care este desemnată să fixeze corzile.

Nepal a emis 346 de permise pentru căţărători pentru sezonul de primăvară de anul acesta, care începe la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la finalul lunii mai.

Cei mai mulţi dintre cei care încearcă să escaladeze Everestul sunt însoţiţi de ghizi nepalezi, ceea ce înseamnă că aproximativ 700 de căţărători vor merge pe aceeaşi cărare spre vârful de 8.850 de metri în următoarele săptămâni.

Alţi 180 de căţărători se pregătesc să urce Everestul pe versantul de nord, din Tibet, potrivit China Tibet Mountaineering Association.

O creştere a numărului lor, de când Sir Edmund Hillary şi şerpaşul Tenzing Norgay au făcut prima ascensiune în 1953, a dus la o afacere profitabilă.

Citește și : Transferul ambasadei americane: Recepţie organizată de ministrul israelian de Externe; mai mulți diplomați europeni vor participa

Străinii trebuie să plătească 11.000 de dolari pentru un permis.

Anul trecut, şapte oameni şi-au pierdut vieţile în încercarea de a urca muntele, în timp ce 449 au reuşit să îl escaladeze de pe partea nepaleză, iar alţi 120, dinspre Tibet.