DISTRIBUIȚI

Opt migranţi dintr-un grup de 43 sosiţi în insula italiană Sicilia după ce au fost salvaţi pe Mediterana de nava umanitară Mare Jonio au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi plasaţi în carantină, a anunţat joi ONG-ul Mediterranea Saving Humans, potrivit agenţiilor AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Acest ONG de stânga a afirmat într-un comunicat că a fost informat de autorităţile sanitare cu privire la testele pozitive pentru COVID-19, adăugând că migranţii confirmaţi a fi infectaţi cu noul coronavirus nu reprezintă un risc pentru populaţie, întrucât ei sunt în carantină, la fel ca şi membrii echipajului navei.


Citește și : Hamas şi Fatah fac front comun împotriva anexărilor israeliene

Primarul din Noto, un oraş în apropierea căruia se află centrul de carantină, a ţinut şi el să calmeze temerile. ”Nu ar trebui să existe nicio îngrijorare în comunitatea noastră pentru că niciun contact nu va fi autorizat”, a spus primarul Corrado Bonfanti.

Însă vestea despre migranţii infectaţi a provocat reacţii acide din partea unor politicieni italieni, după ce Italia a reuşit cu mari eforturi să pună sub control epidemia de COVID-19 care a provocat peste 34.000 de decese în această ţară.

”Restul Europei ne priveşte cu milă, în timp ce traficanţii de fiinţe umane îşi freacă mâinile. Guvernul (italian) ? El este mut şi doarme”, a scris pe Facebook liderul formaţiunii de dreapta radicală Liga, Matteo Salvini.

Cererile de plasare a migranţilor în carantină pe navă au fost respinse de guvern, acesta considerând că ar fi prea costisitor, ”aşadar ei pot să rămână la Noto (…), perla turismului nostru”, s-a revoltat la rândul său, de asemenea pe Facebook, preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci.

Citește și : Referendumul lui Putin trece cu o proporţie covârşitoare în Rusia