DISTRIBUIȚI
REUTERS

Opt copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au pătruns weekendul trecut într-o şcoală din Germania, unde au spart ferestre, au dat foc la gunoaie şi au golit stingătoarele de incendii, a anunţat luni Poliţia din landul german Renania de Nord – Westfalia, informează DPA, potrivit agerpres

Pagubele materiale constatate la şcoala din Eschweiler, un oraş aflat la sud-vest de Dusseldorf, capitala landului menţionat, au fost estimate la 150.000 de euro.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

Cei opt elevi au spart peste 20 de ferestre şi uşi înainte de a da foc la gunoaie şi de a folosi apoi extinctoarele şcolii pentru a stinge incendiul pe care l-au declanşat.

Câţiva profesori care se aflau în parcarea din exteriorul şcolii au văzut lumini în interiorul clădirii şi i-au prins pe cei opt copii – cinci fete şi trei băieţi – în timp ce aceştia încercau să părăsească incinta unităţii de învăţământ.

Copiii au fost predaţi părinţilor lor, iar poliţia locală a deschis o anchetă.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei