DISTRIBUIȚI

Politicieni din opoziţie şi media din Marea Britanie au acuzat-o pe şefa guvernului de la Londra, conservatoarea Theresa May, că se supune cererilor Uniunii Europene (UE), după ce în presă au apărut relatări potrivit cărora ea şi-a mărit oferta pentru UE în scopul de a rezolva problema legată de ”factura” pentru Brexit, relatează miercuri agenţia agerpres .

”Preţul unei viziuni imperiale iluzorii a Marii Britanii post-Bexit: 45 miliarde de lire sterline (59 miliarde de euro), precum şi o pierdere de influenţă şi în comerţ”, a declarat Tom Brake, purtătorul de cuvânt pentru Brexit al liberal-democraţilor (pro-UE), care vor organizarea unui al doilea referendum din momentul în care este convenit un acord privind Brexit-ul.


”Marea Britanie se pleacă în faţa UE în căutare de progrese privind Brexit-ul”, scrie Financial Times, citând diplomaţi ale căror nume nu sunt făcute publice şi care sunt de părere că guvernul ar putea plăti o sumă netă de până la 45 miliarde de euro (54 miliarde de dolari).

Citește și : Atena : Nouă cetățeni turci sunt urmăriți penal pentru ‘acţiuni teroriste’

Negociatorul şef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier, a afirmat miercuri la Berlin că negociatorii pentru Marea Britanie şi UE nu au ajuns încă la o soluţie financiară. ”Lucrăm încă”, a precizat el.

Politicieni din Marea Britanie au reacţionat însă mult mai puternic. Parlamentarul laburist Chuka Umunna, un susţinător de seamă al taberei ‘Open Britain’, pro-UE, a afirmat că schimbarea este ”foarte semnificativă”.

Ministrul de externe Boris Johnson, ministrul mediului Michael Gove şi alţii din tabăra Leave, pro-Brexit, ”nu au spus niciodată că va fi plătită o sumă mare pentru separarea de UE, ci mai degrabă invers”, a scris Umunna pe Twitter.

”Această nouă mare realitate înseamnă că cele 350 milioane de lire sterline suplimentare pe săptămână pentru sistemul naţional de sănătate (NHS, National Health Service) – fără de care partizanii taberei Leave spun că ei ar fi pierdut referendumul pentru Brexit – pur şi simplu nu vor exista”, a mai spus Umunna.

Henry Bolton, liderul Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), anti-UE, a calificat oferta drept ”scandaloasă” .

La rândul său, fostul lider al UKIP, Nigel Farage, scria în ediţia de miercuri a cotidianului Telegraph că oferta Londrei reflectă ”o cedare a guvernului în faţa UE care va uni într-un dezgust poporul britanic”.