DISTRIBUIȚI

Mii de oameni au ieşit luni în stradă la Bişkek pentru a contesta rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, din Kîrgîzstan, relatează AFP. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a observat independent procesul electoral, a reţinut – potrivit dpa – ‘acuzaţii credibile de cumpărare a voturilor’, potrivit agerpres.

OSCE a comunicat luni că alegerile din fosta republică sovietică din Asia Centrală „s-au desfăşurat în general bine, iar candidaţii au putut să-şi facă în mod liber campanie’, însă acuzaţiile de mită electorală ‘rămân o preocupare serioasă’, iar finanţarea partidelor nu a fost suficient de transparentă. Şeful misiunii OSCE, Thomas Boserup, a declarat într-o conferinţă de presă televizată că ‘interzicerea anumitor forme de donaţie a dezavantajat partidele cu constrângeri mai mari de finanţare’.


Citește și : Utilizarea excesivă a reţelelor sociale poate duce la depresie (STUDIU)

Protestele din capitala Kîrgîzstanului au fost organizate de cinci partide care nu au obţinut locuri în parlament. Unii manifestanţi au cerut repetarea alegerilor, iar un candidat a promis că va aduna 20.000-30.000 de oameni şi ‘va răsturna paşnic guvernul’.

Scrutinul de duminică a fost dominat de formaţiunile politice apropiate de preşedintele Sooronbai Jeenbekov, apropiat de Rusia. Partidele Birimdik (Unitate) şi Mekenim Kirghizsgtan (Patria Mea Kîrgîzstan) au obţinut câte 25% din voturi, după numărarea a 98% din buletine. Partidul pro-prezidenţial a trecut la rândul său pragul electoral, cu 8%, iar un partid naţionalist şi unul fondat de un fost premier aşteaptă încă să afle dacă au atins 7%, minimul necesar pentru reprezentare.

Citește și : Parisul îşi ÎNCHIDE barurile şi limitează programul restaurantelor şi universităţilor

Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Jeenbekov s-a întâlnit la Soci cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a acuzat de atac la adresa independenţei Kîrgîzstanului mişcările de opoziţie care nu sunt de acord cu legăturile apropiate cu Moscova. ‘Sprijinul Rusiei este vital pentru noi. Doresc să vă mulţumesc pentru acest ajutor. Am preţuit întotdeauna relaţia noastră istorică, dovedită în timp’, i-a spus liderul de la Bişkek omologului său de la Kremlin.