DISTRIBUIȚI
Pagina de Rusia

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi la 15 zile de închisoare pe Ilia Iaşin, unul dintre puţinii opozanţi ruşi care nu părăsise Rusia, în plin val de represiune după declanşarea ofensivei ruse asupra Ucrainei, informează AFP, potrivit agerpres.  

Iaşin, 38 de ani, a fost condamnat pentru „nesupunere în faţa ordinelor poliţiei”, a anunţat serviciul de presă al tribunalelor din Moscova, acuzaţie pe care cel vizat a calificat-o drept fabricată, amintind pe Telegram că este „un critic al preşedintelui Putin şi un adversar al războiului din Ucraina”.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Ilia Iaşin a fost arestat luni seara la Moscova, a anunţat marţi dimineaţa avocatul său Vadim Prohorov. Opozantul a fost arestat în timp ce se plimba într-un parc din Moscova, a indicat pe Telegram prietena sa, jurnalista Irina Babloian, care se afla împreună cu el în momentul reţinerii.

Iaşin este o personalitate proeminentă a opoziţiei ruse de mai mult timp, în special în cadrul mişcării anti-Kremlin din 2011-2012.

El este un apropiat al lui Aleksei Navalnîi, opozantul nr.1 al Kremlinului, care în prezent ispăşeşte o pedeapsă cu nouă ani de închisoare într-o serie de dosare denunţate ca fabricate politic, şi al lui Boris Nemţov, asasinat în 2015.

Represiunea oricărei mişcări anti-Kremlin şi a media independente în Rusia s-a amplificat după declanşarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova