DISTRIBUIȚI

Americanii nu au avut niciodată o opinie atât de negativă asupra Chinei de cel puţin 15 ani, în momentul în care Donald Trump se află într-o dispută cu Beijingul pe mai multe fronturi, inclusiv comercial, potrivit unui sondaj publicat marţi de Centrul Pew, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit sondajului, 60% dintre persoanele chestionate în Statele Unite au o opinie ”nefavorabilă” faţă de China, comparativ cu doar 47% în 2018. Acesta este de departe cel mai ridicat procent de când acest centru de cercetare din SUA a început să chestioneze subiecţi în legătură cu acest subiect în 2005.


Citeşte şi: Atac cu SATÂRUL în centrul oraşului Sydney (VIDEO). O femeie a fost omorâtă!

Tendinţa este chiar mai accentuată în rândul simpatizanţilor republicani decât în cel al democraţilor.

Tot mai mulţi americani se tem de China: 24% dintre ei, de două ori mai mult decât în 2007, consideră această ţară drept una dintre cele ”mai mari ameninţări pentru Statele Unite în viitor”, la egalitate cu Rusia şi cu mult înaintea tuturor celorlalte state – Coreea de Nord este a treia cu 12% dintre respondenţi.

Opiniile sunt în mare măsură negative cu privire la starea actuală a relaţiilor economice dintre Washington şi Beijing (53%), cu privire la conducerea politică a preşedintelui chinez Xi Jinping (50% declarându-se sceptici şi 37% încrezători) şi la creşterea puterii militare a Chinei (81% consideră că este un ”lucru rău” pentru Statele Unite).

Cu toate acestea, mai mulţi dintre respondenţi înclină să creadă că creşterea economică chineză este, dimpotrivă, un ”lucru bun” pentru America (50% faţă de 41% care au o opinie contrară).

Sondajul a fost realizat în perioada 13 mai – 18 iunie pe un eşantion de 1.503 adulţi americani.

Citeşte şi: Un polițist rus lovește cu cruzime o protestatară deja reținută (VIDEO). Imaginile i-au determinat pe superiori să deschidă o anchetă!

De atunci, negocierile comerciale dintre cele două ţări s-au deteriorat, pe fondul unui război al taxelor vamale. Negocierile urmează să fie reluate în septembrie, dar negociatorii au vorbit marţi la telefon, discuţie în urma căreia Administraţia Trump a amânat impunerea de taxe vamale suplimentare de 10% la anumite bunuri din China, inclusiv laptopuri şi telefoane mobile.

Diplomaţia americană este, de asemenea, angajată într-o contraofensivă pentru a face faţă la ceea ce consideră că este influenţa crescută a Beijingului în regiunea indo-pacifică, dar şi în America Latină şi Africa.