DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Operaţiunile militare ale Statelor Unite în străinătate continuă în pofida coronavirsului care obligă militarii să ia măsuri fără precedent pentru a se proteja împotriva pandemiei de COVID-19, a afirmat vineri numărul doi al statului-major american, generalul John Hyten, citat de AFP, scrie agerpres.

„Nu există niciun impact asupra operaţiunilor”, a declarat generalul Hyten unui grup restrâns de jurnalişti.


Citește și : Bilanț tragic la nivel mondial: Peste jumătate de milion de persoane au fost infectate cu COVID-19

„Misiunile pe care le desfăşurăm în prezent în lume sunt executate conform aceloraşi reguli de angajament şi după acelaşi model ca în urmă cu o lună sau două”, a spus el.

„Vom continua să ne adaptăm la diferite constrângeri, dar coronavirusul nu are impact asupra acestor misiuni”, a adăugat generalul, subliniind că numărul militarilor americani contaminaţi în străinătate rămâne „foarte limitat”.

Citește și : În plină pandemie de covid-19, SUA refuză să suspende sancţiunile internaţionale

Pentagonul a anunţat miercuri suspendarea timp de două luni a tuturor desfăşurărilor prevăzute la nivel global, între care şi desfăşurarea şi repatrierea soldaţilor aflaţi în teatre de război, în încercarea de a opri epidemia de coronavirus.

Vineri dimineaţă, Pentagonul înregistrase 652 de cazuri de COVID-19 printre angajaţii militari şi civili ai armatei, familiile acestora şi subcontractanţii Pentagonului. Un subcontractant şi soţul unui cadru militar au murit din cauza coronavirusului.