DISTRIBUIȚI
MHB Markets

Un comitet tehnic al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi al aliaţilor săi (OPEC +), prezidat de Arabia Saudită şi Rusia, a încheiat joi, la Viena, o reuniune de trei zile, fără a se ajunge la un consens privind necesitatea reducerii producţiei ca urmare a epidemiei de coronavirus din China, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

Surse de la negociere, citate de EFE Dow Jones, au semnalat că nu a fost un acord între părţi deoarece Rusia a respins propunerea saudită de a se recomanda o diminuare a producţiei de 600.000 barili pe zi în al doilea trimestru al anului.


Citește și : Un antreprenor american a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului

Agenţia rusă de ştiri TASS a confirmat lipsa unui acord, citând un participant la reuniune, care a spus că Rusia nu a sprijinit recomandarea generală a comitetului.

„Au solicitat reluarea negocierilor”, a spus sursa citată, care a adăugat că formatul negocierilor încă nu este clar.

Puţin înainte de a se cunoaşte acest rezultat al discuţiilor, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a afirmat la Moscova că evaluarea impactului coronavirusului pe piaţă va necesita timp şi, de aceea, Rusia nu şi-a exprimat încă poziţia referitoare la următorii paşi ce trebuie făcuţi.

„Acum nu pot să spun dacă suntem dispuşi sau nu, fără a înţelege complet situaţia şi fără pronosticuri clare privind evoluţia situaţiei legate de coronavirus”, a spus ministrul rus al Energiei.

„De aceea, este nevoie de un anumit timp, cu scopul de a vedea cum decurge situaţia şi ce influenţă va avea asupra pieţelor mondiale, în ceea ce priveşte ţiţeiul”, a răspuns oficialul rus, citat de Interfax, la întrebarea dacă Rusia sprijină o nouă reducere a producţiei.

Orice măsură are nevoie de aprobarea unanimă a celor 23 de miniştri ai Petrolului din alianţa OPEC +, compusă din membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alţi nouă producători aliaţi.

„O dată în plus Rusia pare reticentă la luarea unor noi măsuri în ceea ce priveşte producţia (reduceri)”, a spus Helima Croft, analist la firma de consultanţă RBC Capital Markets din New York.

„Dar credem că Arabia Saudi în final se va impune dacă va considera că este nevoie de o nouă reducere pentru stabilizarea pieţei”, a spus expertul.

Următoarea reuniune ministerială a grupului este prevăzută pentru 5 şi 6 martie, deşi la sediul OPEC de la Viena se zvonea că ar fi posibilă o devansare pentru săptămâna ce vine (14 şi 15 februarie), zvon care nu a fost confirmat.

În cazul în care, în final, poziţia saudită va câştiga, reducerea adiţională de 600.000 de barili se va adăuga celei actuale, de 1,7 milioane barili pe zi, stabilită în decembrie 2019.

Citește și : Serbia susţine noul proces de aderare la UE propus de Bruxelles

Expansiunea epidemiei de coronavirus a generat temeri legate de o importantă încetinire economică în China, unde carantina şi restricţiile de călătorie provoacă o reducere a consumului de petrol.

Cu o reducere adiţională, producătorii vor să evite excesul de ofertă şi o scădere mai mare a preţurilor, care în ultima săptămână s-au diminuat cu 15-20%.

China este cel mai mare importator mondial de petrol, cu circa 10 milioane barili pe zi şi peste două treimi din acest petrol provin de la OPEC şi aliaţii săi.