DISTRIBUIȚI
20Minutos

Statele Unite sunt pregătite să declanşeze noi lovituri în cazul unui alt atac chimic în Siria, a avertizat ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliul de Securitate, transmit Reuters şi AFP, conform agerpres.

‘Suntem încrezători că am afectat serios programul de armament chimic al Siriei. Suntem pregătiţi să menţinem această presiune, dacă regimul sirian este suficient de nebun să ne testeze voinţa’, a declarat Nikki Haley.


Citește și : Egiptul se declară profund preocupat de ‘actuala escaladare militară în Siria’

‘Dacă regimul sirian foloseşte din nou acest gaz otrăvitor, Statele Unite sunt pregătite să lovească din nou’, a afirmat ambasadoarea.

Reuniunea a fost convocată la cererea Rusiei, după loviturile aeriene întreprinse de SUA, Franţa şi Marea Britanie în cursul nopţii împotriva regimului din Siria.

Rusia a propus un proiect de rezoluţie în care exprimă o ‘mare îngrijorare’ şi cere condamnarea ‘agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU’

‘Agresiunile dumneavoastră agravează situaţia umanitară’ în Siria, a denunţat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul reuniunii. ‘Nu aţi ieşit din neocolonialism’, a adăugat el, susţinând că cele trei state occidentale au ‘călcat în picioare Carta ONU’.

Citește și : Theresa May nu exclude posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei

Proiectul de rezoluţie, formulat în cinci paragrafe, denunţă faptul că intervenţia militară occidentală a avut loc în timp ce o misiune a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) se află în Siria pentru a culege elemente despre presupusul atac chimic din 7 aprilie de la Douma.

În deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a adresat un apel membrilor Consiliului să ‘acţioneze în acord cu Carta Naţiunilor Unite şi în cadrul dreptului internaţional’ atunci când în cauză sunt ‘pacea şi securitatea’.