DISTRIBUIȚI
The National

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, s-a declarat luni „şocată” de condiţiile de detenţie a migranţilor în Statele Unite, subliniind de asemenea că copiii nu ar trebui niciodată separaţi de familiile lor, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Aceste critici puternice din partea dnei Bachelet intervin după declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a anunţat că centrele de detenţie pentru migranţi, criticate pentru suprapopulare şi condiţiile rele de trai, vor fi deschise jurnaliştilor.


Citește și : Cursa de la Pamplona s-a încheiat și anul acesta cu oameni răniți de taurii furioși

Într-un comunicat, înaltul comisar se declară „şocată” de condiţiile de detenţie a migranţilor şi refugiaţilor – „copii şi adulţi” – în Statele Unite.

„Ca medic pediatru, dar de asemenea ca mamă şi fost şef de stat (în Chile), sunt profund şocată că copiii sunt forţaţi să doarmă pe podea în instalaţii supraaglomerate, fără acces adecvat la îngrijire medicală sau hrană şi în condiţii sanitare rele”, a declarat ea, citată în comunicat.

„Detenţia unui copil, chiar şi pentru perioade scurte şi în bune condiţii, poate avea consecinţe grave pentru sănătatea şi dezvoltarea sa. Gândiţi-vă la daunele produse în fiecare zi lăsând această situaţie alarmantă să continue”, a adăugat ea.

Mai multe organisme ale ONU pentru drepturile omului au susţinut că detenţia copiilor migranţi ar putea constitui un tratament crud, inuman sau degradant, interzis prin dreptul internaţional.

În mai, 144.000 de persoane au fost arestate şi plasate în detenţie de poliţia de frontieră (CBP).

Citește și : Papa Francisc: ‘Migranții sunt simbolul tuturor celor excluşi’

Un raport al Ministerului pentru Securitate Internă (DHS) american, care supraveghează poliţia de frontieră, a admis săptămâna trecută o „suprapopulare periculoasă” în mai multe centre de primire a imigranţilor ilegali, majoritatea din America Centrală care fug de violenţă şi mizerie în ţara lor.