DISTRIBUIȚI
Reuters

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein (foto), a salutat miercuri condamnarea la închisoare pe viaţă pentru fostul şef al militarilor sârbi din Bosnia, Ratko Mladic, condamnare pe care a calificat-o drept ‘o victorie capitală pentru justiţie’, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Mladic este chintesenţa răului (…). Mladic a condus unele dintre crimele cele mai sumbre survenite în Europa după al Doilea Război Mondial’, a estimat Zeid Ra’ad Al Hussein, care făcea parte din Forţa de protecţie a ONU în fosta-Iugoslavie, între 1994 şi 1996.


Citeşte şi: Ratko Mladic, ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ pentru genocid. A fost evacuat din sala de judecată

‘Toţi cei care s-au întrebat cu privire la importanţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) ar trebui să se gândească la acest caz’, a adăugat Înaltul Comisar, care a jucat un rol-cheie în crearea TPIY.

‘Toţi care comit crime internaţionale grave (…) ar trebui să se teamă de acest rezultat. Acest verdict este un avertisment dat autorilor unor astfel de crime, care nu vor scăpa de justiţie, indiferent cât de puternici sunt şi de cât timp va fi necesar. Ei vor trebui să dea socoteală’, a spus Zeid Ra’ad Al Hussein.

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, supranumit ‘Măcelarul din Balcani’, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în 10 din cele 11 capete de acuzare, printre care genocid în masacrul din 1995 de la Srebrenica, când au fost ucişi 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani, şi crime împotriva umanităţii.

În vârstă de 74 de ani, Ratko Mladic a fost găsit vinovat şi pentru crime de război, în special pentru rolul său în asediul asupra oraşului Sarajevo, în timpul războiului din 1992-1995 din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate.