DISTRIBUIȚI
Reuters

Răspunsul Israelului la manifestaţiile palestiniene din Fâşia Gaza a fost ‘total disproporţionat’, a afirmat vineri Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al Hussein, deschizând sesiunea extraordinară de la Geneva a Consiliul Drepturilor Omului ONU pe tema situaţiei ‘în teritoriile ocupate palestiniene’, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Contrastul puternic în ce priveşte numărul victimelor de cele două părţi sugerează că răspunsul (Israelului) a fost total disproporţionat’, a afirmat Înaltul Comisar, apreciind că acţiunile manifestanţilor palestinieni nu păreau ‘să constituie o ameninţare iminentă de moarte sau rănire mortală care să poată justifica folosirea unei forţe ucigaşe’.


Citeşte şi: Autorităţile din Malaezia au ieşit din casa fostului premier cu 72 de saci cu bani şi bijuterii

‘Morţii rezultă dintr-o utilizare ilegală a forţei’, a mai spus el, susţinând ‘apelurile a numeroase state şi a numeroşi observatori în favoarea unei anchete care să fie internaţională, independentă şi imparţială’.

‘Puneţi capăt ocupaţiei, iar violenţa şi insecuritatea vor dispărea în mare parte’, a mai declarat Zeid.

În replică, Aviva Raz Shechter, reprezentanta Israelului la sediul ONU din Geneva, a regretat că, ‘o dată în plus’, Consiliul Drepturilor Omului cade într-o ‘obsesie anti-Israel’ şi se lasă înşelat de ‘utilizarea cinică de către Hamas a propriului popor’ drept ‘scuturi umane pentru activităţile sale teroriste având ca ţintă cetăţenii israelieni’.

Reprezentantul SUA, Theodore Allegra, a adus sprijinul său Israelului: ‘Este clar că Hamas este responsabil pentru creşterea violenţei’, a spus el, calificând drept ‘ipocrită’ decizia Consiliului de a ţine această şedinţă, cheltuind ‘în mod inutil timp şi bani’, când existau alte urgenţe.

Citeşte şi: Romaero a semnat cu Israelul un acord ce permite exportul sistemelor antirachetă Iron Dome

Cererea de desfăşurare a acestei sesiuni extraordinare, ‘prezentată oficial de Palestina şi de Emiratele Arabe Unite’, a fost ‘susţinută de 17 state membre ale Consiliului’, având în vedere că, pentru convocarea reuniunii, este nevoie de sprijinul a cel puţin o treime din cei 47 de membri (adică 16 state).

Consiliul urmează să se pronunţe în cursul zilei cu privire la trimiterea ‘de urgenţă a unei comisii internaţionale de anchetă independente’, un proiect de rezoluţie prezentat de Pakistan în numele Organizaţiei Cooperării Islamice.