DISTRIBUIȚI
sowetotour.co.za

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a adus luni un omagiu fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani, lansând un apel către ţările din întreaga lume să valorifice moştenirea lăsată de fostul lider al mişcării anti-apartheid, transmite dpa, potrivit agerpres.

În cadrul Summitului Păcii organizat luni în marja celei de-a 73-a sesiuni anuale a Adunării Generale a ONU, Antonio Guterres a participat la dezvelirea, la sediul ONU, a unei statui a lui Nelson Mandela (decedat în decembrie 2013 la vârsta de 95 de ani), care a stat închis 27 de ani pentru lupta sa contra guvernului din Africa de Sud care promova politica de apartheid.


Citește și : Nava Aquarius i-a cerut Franţei să autorizeze cu ‘titlu excepţional’ debarcarea celor 58 de migranţi aflaţi la bordul său

”Astăzi ne amintim de un bărbat cu o mare înţelepciune, demnitate tăcută şi realizări monumentale, care a muncit neobosit pentru pace şi demnitate umană pentru oamenii din întreaga lume. Acesta este scopul organizaţiei noastre şi – ca lideri – este responsabilitatea noastră”, a spus Guterres în deschiderea summitului.

”Să ne angajăm că vom construi pe moştenirea lui Nelson Mandela astfel încât toţi oamenii din lume să se poată bucura de pace, prosperitate şi dezvoltare durabilă”, a adăugat secretarul general al ONU în cadrul summitului care marchează şi 70 de ani de la semnarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Citește și : Fundaţia Open Society a lui Soros a depus plângere la CEDO împotriva Ungariei