DISTRIBUIȚI
MSN.com

Comitetul împotriva Dispariţiilor Forţate al ONU şi-a exprimat vineri îngrijorarea în legătură cu faptul că Mexicul nu a adoptat recomandările sale pentru prevenirea dispariţiilor, o problemă gravă în această ţară latino-americană, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Luăm notă cu îngrijorare că unele dintre recomandările făcute de Comitet Mexicului în 2015 şi 2018 încă nu au fost implementate”, a declarat presei Carmen Villa, membră a acestui organism al ONU.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Ea a mai spus că, în timpul pandemiei, s-a înregistrat o creştere „notabilă” a numărului de dispariţii de copii, adolescenţi şi femei în Mexic.

Printre recomandările încă neimplementate, a precizat Carmen Villa, se numără măsuri de sporire a puterii comisiilor de căutare, de combatere a impunităţii şi de abordare a cauzelor de la rădăcină ale crizei dispariţiilor în Mexic.

Conform datelor oficiale, în prezent numărul persoanelor dispărute în Mexic este de 95.121. Nu se ştie câte dintre aceste cazuri sunt dispariţii forţate, ceea ce înseamnă că au fost comise de autorităţi ale statului sau de grupuri care au acţionat cu sprijin oficial.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

Ca răspuns, guvernul mexican a transmis că există „provocări semnificative” în combaterea dispariţiilor forţate şi s-a angajat că va colabora cu ONU pentru a avansa în eforturile de investigare a cazurilor şi de căutare a persoanelor dispărute.