DISTRIBUIȚI
Washington Times

Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat îngrijorarea miercuri, într-o declaraţie foarte scurtă adoptată în unanimitate, faţă de „riscul de dispersare” a jihadiştilor ţinuţi prizonieri în nord-estul Siriei, fără a cere totuşi sfârşitul ofensivei militare turce împotriva kurzilor, informează France Presse, potrivit agerpres.

Cei 15 membri ai Consiliului, inclusiv Rusia, principalul protagonist în conflictul turco-kurd declanşat în urmă cu 10 zile de Ankara, şi-au exprimat de asemenea în acest text „marea preocupare” cu privire la posibilitatea „deteriorării situaţiei umanitare” în nord-estul Siriei.


Citește și : Armata rusă efectuează exerciţii militare masive în mai multe zone, inclusiv în Marea Neagră

„Cu toţii suntem de acord” asupra pericolului reconstituiri grupării Stat Islamic, a rezumat un ambasador occidental sub acoperirea anonimatului.

Propus de Franţa, textul minim şi ultrascurt adoptat de Consiliul de Securitate în urma unei reuniuni solicitate de europeni nu conţine nicio condamnare a ofensivei Turciei şi nicio cerere de încetare a operaţiunilor armatei turce.

Într-o declaraţie comună separată, membrii europeni ai Consiliului de Securitate (Belgia, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Polonia) au subliniat necesitatea absolută a securizării taberelor unde sunt deţinuţi jihadiştii. „Detenţia securizată a combatanţilor terorişti este imperativă pentru a-i împiedica să se alăture grupurilor teroriste”, au subliniat ei.

Separat, vorbind în faţa presei, ambasadoarea americană la ONU Kelly Craft a amintit că Statele Unite au cerut „oprirea ofensivei” turce şi ca Ankara „să declare încetarea imediată a focului”, miză a deplasării vicepreşedintelui Mike Pence în Turcia.

Citește și : Niciun acord final asupra Brexitului nu va fi finalizat miercuri (redactor politic BBC)

„Ofensiva militară a Turciei în nord-estul Siriei compromite campania dusă pentru a înfrânge gruparea Stat Islamic, pune în pericol civili nevinovaţi şi ameninţă pacea, securitatea şi stabilitatea în regiune”, a adăugat diplomata americană.

La sfârşitul săptămânii trecute, după o primă reuniune de urgenţă cu privire la Siria, texte concurente, pe de o parte membrii europeni ai Consiliului şi pe de altă parte Statele Unite, cerând oprirea ofensivei turce, au fost blocate de Rusia şi China.