DISTRIBUIȚI
REUTERS

Decizia Israelului de a plasa şase organizaţii neguvernamentale palestiniene pe lista neagră cu ‘organizaţii teroriste’ este arbitrară şi constituie un atac la adresa militanţilor pentru drepturile omului, a apreciat marţi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, citat de AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, Michelle Bachelet subliniază că legislaţia antiteroristă nu trebuie să fie aplicată activităţilor legitime de apărare a drepturilor omului şi celor de ajutor umanitar.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

‘Organizaţiile, printre care figurează şi unele ce sunt principalii parteneri ai Biroului ONU pentru drepturile omului, se confruntă cu consecinţe grave ca urmare a acestei decizii arbitrare, la fel şi oamenii care le finanţează şi lucrează cu ele’, menţionează Bachelet, avertizând că ‘munca crucială pe care acestea o efectuează în beneficiul a mii de palestinieni riscă să fie întreruptă sau sever restricţionată’.

Decizia israeliană de a le plasa pe lista neagră ‘contravine dreptului la libertatea de asociere, iar mai pe larg are un efect de descurajare asupra militanţilor pentru drepturile omului şi asupra spaţiului civic’, a ţinut să atenţioneze comisarul ONU.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Guvernul israelian a anunţat vineri includerea altor şase ONG-uri palestiniene, care activează în domeniul apărării drepturilor omului şi deţinuţilor, pe lista sa cu ‘organizaţii teroriste’, pe motiv că – potrivit acestuia – ar avea legături cu Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), grupare armată palestiniană ‘care promovează distrugerea Israelului prin acte teroriste’.

Această decizie israeliană a fost vehement criticată de Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) şi de organizaţii internaţionale. Luni, experţi ai ONU au cerut statului israelian să facă un pas înapoi, evocând un ‘atac frontal împotriva mişcării palestiniene pentru drepturile omului’.