DISTRIBUIȚI
The New York Times

Un responsabil pentru drepturile omului al ONU i-a solicitat marţi Algeriei să renunţe ‘imediat la expulzările de migranţi’ africani către Niger, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Cer guvernului algerian să înceteze imediat expulzările colective de migranţi” africani către Niger, a scris Felipe Gonzalez Morales, raportor special al ONU pentru drepturile migranţilor, la finalul unei misiuni în Niger efectuate în perioada 1-8 octombrie.


Citește și : Ambasadoarea SUA la ONU a demisionat

Potrivit estimărilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), începând din 2014 Algeria a expulzat 35.600 de migranţi proveniţi din Niger, iar din septembrie 2017 un număr de 8.000 de migranţi vest-africani.

Printre aceştia din urmă se aflau numeroşi migranţi care trăiau şi lucrau de mai mulţi ani în Algeria, unde s-au născut şi au fost şcolarizaţi copiii lor, a denunţat Morales.

OIM a criticat constant tratamentul aplicat migranţilor africani de către Algeria, în special operaţiunile de repatriere forţată. Algerul a respins, în luna iulie, aceste acuzaţii.

Citește și : Afganistan: Atentat împotriva unui candidat la alegerile legislative; opt morţi şi unsprezece răniți