DISTRIBUIȚI
AFP

Numărul refugiaţilor a crescut în sud-estul Asiei în ultimul an şi jumătate, iar majoritatea dintre aceştia sunt musulmani rohingya care fug de represiunea asupra acestei etnii în Myanmar, semnalează Agenţia ONU pentru Refugiaţi (ACNUR) într-un raport publicat miercuri, transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit documentului intitulat „Mişcări de refugiaţi în sud-estul Asiei”, între ianuarie 2018 şi iunie 2019, 17.907 rohingya, din care 55% copii, au fugit din Myanmar în cel mai mare complex de tabere de refugiaţi din lume, Cox’s Bazar, situat în Bangladesh.


Citeşte şi: Deputaţii italieni votează pentru reducerea numărului de parlamentari

„Rohingya suferă limitări grave ale drepturilor fundamentale ale omului în ţara lor de origine, fapt ce îi privează de posibilitatea unei vieţi decente şi le micşorează speranţa într-un viitor sigur”, denunţă ACNUR.

În total, aproximativ 906.500 rohingya trăiesc în tabere supraaglomerate în Bangladesh, din care 741.947 au ajuns acolo după operaţiunea militară lansată în august 2017 de către armata din Myanmar în nordul statului Arakan, în vestul ţării, contra acestei minorităţi.

Operaţiunea militară a fost un răspuns la atacurile coordonate asupra mai multor posturi de poliţie din zonă ce au venit din partea gherilei Armata de Salvare Arakan Rohingya (ARSA) şi, conform unei comisii de anchetă a ONU, a fost realizată cu intenţia unui genocid.

ACNUR semnalează de asemenea o creştere a numărului refugiaţilor şi migranţilor care apelează la traficanţi de persoane în încercarea de a fugi din Myanmar sau din sud-estul Bangladeshului şi a traversa Golful Bengal spre ţări precum Malaezia, Indonezia sau Thailanda, o călătorie întreprinsă, între ianuarie 2018 şi iunie 2019, de 1.597 persoane.

Citeşte şi: Boris Johnson face ULTIMA ofertă Uniunii Europene

Această cifră este mai mare decât în anii anteriori, dar este de 50 de ori mai mică faţă de numărul rohingya şi a celor din Bangladesh care au trecut golful de la începutul lui 2013 şi până în mai 2015, atunci când autorităţile thailandeze şi malaeziene au pus capăt reţelelor de trafic de persoane.

Încercările refugiaţilor de a pleca pe mare sau a trece râul Naf, care separă Myanmar de Bangladesh, sunt extrem de periculoase şi, conform ACNUR, cel puţin 15 oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi în urma acestor tentative, în intervalul analizat în raportul citat.