DISTRIBUIȚI
afp

ONU va aloca zece milioane de dolari pentru a furniza carburant pentru circa 60 de spitale şi staţii de distribuţie de apă din Liban, ţară în plin colaps economic şi în pragul unei penurii prelungite, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Libanul se confruntă cu o incertitudine profundă. Comunitatea internaţională este hotărâtă să ajute toate categoriile de populaţie vulnerabile, indiferent dacă e vorba de libanezi, refugiaţi sau migranţi”, a scris miercuri pe Twitter Martin Griffiths, secretar general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, în vizită la Beirut.


Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

O sumă de şase milioane de dolari (cinci milioane de euro) este astfel prevăzută pentru „a ajuta 65 de spitale (…), precum şi unităţile de asistenţă medicală primare, dispensarele şi (pentru achiziţia de) frigidere pentru uz medical”, se arată într-un comunicat publicat luni de Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA).

Patru milioane de dolari suplimentare vor fi alocate pentru a furniza carburant pentru centre de îngrijire, precum şi pentru staţii de apă şi patru instalaţii hidraulice „care deservesc peste două treimi din populaţia Libanului”, conform aceleiaşi surse.

Suma „va ajuta 2,3 milioane de persoane din Liban prin securizarea unei cantităţi suficiente de carburant pentru a garanta funcţionarea staţiilor de apă”, se mai menţionează în text.

„Penuria de carburant şi de electricitate ameninţă servicii esenţiale în Liban, în materie de sănătate şi de apă, expunând mii de familii riscului unei crize umanitare”, a atras atenţia Griffiths, citat în comunicat.

Libanul se confruntă de mai multe luni cu o penurie gravă de carburant, în care contextul în care ţara, aflată într-o gravă criză economică şi în lipsă de valută, elimină progresiv subvenţiile, ceea ce creşte costul importurilor.

Libanul, aflat în încetare de plată din martie 2020, are de asemenea dificultăţi în a importa carburanţi.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

Rezultatul este penuria de electricitate, curentul fiind oprit mai mult de 22 de ore pe zi, în timp ce generatoarele de cartier raţionalizează de asemenea furnizările pentru locuinţe, magazine şi spitale, în lipsa unor cantităţi suficiente de combustibil.

Numeroase spitale au fost nevoite să îşi reducă operaţiunile din cauza penuriei.

Fondul Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF) a atras atenţia în mai multe rânduri asupra riscului unei întreruperi aproape totale a aprovizionării cu apă, ceea ce ar ameninţa peste patru milioane de persoane în Liban.