DISTRIBUIȚI
telesurenglish.net

Organizația Națiunilor Unite a demarat anchete asupra armelor utilizate de forțele turce în ofensiva din Siria, după ce gruparea kurdă le-a acuzat de utlizarea, în mod ilegal, a fosforului alb împotriva cetățenilor, relatează site-ul cotidianului The Guardian, potrivit mediafax.

Organizația pentru ajutor umanitar Kurdish Red Crescent a semnalat existența, în cazul a șase pacienți internați în spitalul din Hasakah, a unor arsuri provenind de la „arme necunoscute”, care, conform unor specialiști britanici, ar fi utilizat fosforul alb. Reprezentanții organizației kurde au informat că nu pot confirma utilizarea fosforului alb, iar în acest sens „lucrează cu partenerii (lor, n.red.) pentru a investiga acest subiect”.


Citește și : Ken Loach: Brexitul distrage atenția oamenilor de la problemele reale

Inspectorii pentru arme chimice din cadrul ONU au anunțat că adună informații, ca urmare a acuzațiilor că substanța chimică interzisă ar fi fost utilizată de forțele turce împotriva copiilor din Siria.

Organizația Internațională pentru Interzicerea Armelor Chimice a transmis vineri, printr-un comunicat, că: „sunt conștienți de situație și că adună informații legate de posibila utilizare a armelor chimice”. De asemenea, aceasta a informat că „nu au determinat încă validitatea acuzațiilor” și că vor continua monitorizarea situației din Siria.

Fosforul alb este deținut de forțele militare ale statelor și folosit, în mod legal, în lupte sub formă de perdea de fum în timpul zilei și ca material pirotehnic pentru a lumina, în timpul nopții. Utilizarea substanței chimice împotriva cetățenilor este interzisă, din cauza faptului că provoacă arsuri majore la nivelul pielii.

Oficialii kurzi au acuzat joi Turcia de utilizarea „armelor neconvenționale”, cu câteva ore înaintea încheierii acordului de încetare a focului, facilitat de oficialii americani și asumat de autoritățile de la Ankara.

Citește și : Protestatarii din Barcelona AU BLOCAT accesul în Sagrada Familia

Statul turc respinge acuzațiile de utilizare a fosforului alb ca fiind false; „E bine cunoscut faptul că nu există arme chimice în inventarul forțelor armate ale Turciei”, a declarat ministrul turc de Apărare, Hulusi Akar.