DISTRIBUIȚI
Reuters

Lindsey Graham (foto), un influent senator american şi aliat al preşedintelui Donald Trump, a afirmat luni în cadrul unei vizite în partea Platoului Golan ocupată şi anexată de către Israel că va face demersuri pentru ca Statele Unite să recunoască suveranitatea israeliană asupra acestui platou strategic, informează AFP, potrivit agerpres.

Israelul a cucerit o mare parte a Golanului sirian în timpul Războiului de Şase Zile din 1967, apoi a anexat-o, o decizie care nu a fost recunoscută niciodată de către comunitatea internaţională.


Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

Afirmaţiile făcute de către senatorul american Lindsey Graham alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt de natură să consolideze poziţia şefului guvernului israelian, aflat în plină campanie electorală în vederea legislativelor din 9 aprilie.

Netanyahu cere cu insistenţă SUA şi altor ţări să recunoască suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan.

‘Din punct de vedere strategic, mă aflu pe una dintre cele mai importante bucăţi de pământ ale statului Israel, cui doriţi s-o returnaţi?’, a întrebat retoric senatorul american, aflat alături de Netanyahu şi de ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, un alt apropiat al lui Donald Trump.

Referindu-se la preşedintele sirian Bashar al-Assad şi la aliaţii săi iranian şi rus, el a adăugat: ‘Aveţi de gând să o returnaţi lui Al-Assad? Nu cred. La fel de bine aţi putea-o da Iranului!’. Iranul este inamicul declarat al Israelului.

‘Intenţionaţi să o daţi Rusiei? Nu cred. Deci, trebuie să renunţăm la ideea ca acest teritoriu să revină altcuiva’, a spus el.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Sub preşedinţia lui Donald Trump, SUA au adoptat o politică puternic proisraeliană, în conflictul cu palestinienii sau în foruri internaţionale precum ONU.

La mijlocul lunii noiembrie, SUA au votat pentru prima oară împotriva unei rezoluţii ONU care considera anexarea israeliană a Platoului Golan ‘nulă şi neavenită’, fiind singura ţară care a votat contra, situându-se de partea Israelului.

Netanyahu se foloseşte de relaţia sa privilegiată cu preşedintele american ca argument în campanie, prezentând câştigurile israeliene drept succese personale de care concurenţii săi sunt incapabili.