DISTRIBUIȚI
Die Zeit

Apropiată a cancelarului german Angela Merkel, Ursula von der Leyen, aleasă marţi pentru a prelua preşedinţia Comisiei Europene, soseşte la Bruxelles cu un bilanţ controversat la Ministerul Apărării, dar puternică printr-o imagine a unei europene convingătoare şi poliglote, relatează AFP, potrivit agerpres.

Susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron, cu care ea a arătat o bună înţelegere la Salonul internaţional aeronautic din Bourget, în luna iunie, această francofilă este apreciată de Paris, în principal datorită unei bune cooperări pe probleme de apărare franco-germană.


Citește și : Boris Johnson: Backstop-ul este echivalent cu a ieşi din UE dar a fi conduşi de UE

În fruntea armatei germane de aproape şase ani, această femeie energică în vârstă de 60 de ani a fost cândva considerată ca succesorul desemnat al cancelarului care a numit-o ministru în fiecare din cele patru guverne ale sale (2005-2019) .

O serie de scandaluri, cu toate acestea, au afectat armata germană şi ministerul său de atunci: materiale depăşite, investiţii insuficiente, experţi plătiţi în plus, o creştere a extremei drepte … Deci verdictul germanilor este greu: potrivit unui sondaj recent al cotidianului Bild, ea este considerată drept unul dintre cele doi miniştri cel mai puţin competenţi din guvern.

Citeşte şi: Tusk anunţă că liderii UE au ajuns la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor europene

În pofida acestei imagini afectate, Ursula von der Leyen merge la Bruxelles, oraşul în care s-a născut şi a trăit până în adolescenţă, cu un avantaj important: încrederea Parisului şi a Berlinului, într-un moment în care Macron şi Merkel păreau că nu sunt de acord cu nimic.