DISTRIBUIȚI

 Omul de afaceri francez Marc Ladreit de Lacharriere a fost condamnat marţi la 8 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 375.000 de euro pentru abuz de bunuri sociale, în cazul acordării unui loc de muncă de complezenţă soţiei lui François Fillon, candidatul conservator cotat la un moment dat favorit la alegerile prezidenţiale din 2017, transmite AFP, scrie Agerpres.

Preşedintele tribunalului de mare instanţă din Paris a validat pedeapsa cerută împotriva lui Lacharriere de Parchetul Naţional Financiar (PNF) şi acceptată de inculpat, care a pledat vinovat.


Citește și : Premierul Italiei: Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană într-o manieră ordonată

Pedeapsa nu îi va înscrisă în cazierul judiciar.

Conform dezvăluirilor săptămânalului Le Canard Enchaîné, miliardarul Marc Ladreit de Lacharriere, un apropiat al lui François Fillon, i-a oferit un loc de muncă fictiv lui Penelope Fillon la o publicaţie literară pe care o patronează. Pentru presupusele activităţi prestate, soţia fostului premier a încasat, între 2 mai 2012 şi decembrie 2013, în jur de 5.000 de euro brut lunar.

Aceste acuzaţii au apărut la scurt timp după dezvăluirile privind angajarea fictivă de către Fillon a soţiei şi copiilor săi ca asistenţi parlamentari.

Lacharriere, inculpat pe 12 mai 2017, a recunoscut că a remunerat-o ‘în mod excesiv’ pe Penelope Fillon în 2012, apoi pentru ‘prestări fictive’ în 2013, pentru un total de circa 135.000 de euro.

Citește și : Rusia: Un fost poliţist şi un fost militar, condamnaţi la muncă silnică pentru ‘trădare’

François Fillon, inculpat pentru ‘deturnare de fonduri publice’ şi ‘complicitate şi tăinuire de abuz de bunuri sociale’, aşteaptă în prezent rechizitoriile PNF şi decizia judecătorilor de a-l trimite sau nu în faţa tribunalului corecţional alături de soţia sa şi de fostul său supleant în parlament, Marc Joulaud.