DISTRIBUIȚI
Los Angeles Times

Comunităţile indigene din întreaga lume, care numără aproximativ jumătate de milion de oameni, sunt foarte vulnerabile în faţa pandemiei cu noul coronavirus din cauza condiţiilor precare de viaţă, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters, scrie agerpres.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că, până la data de 6 iulie au fost raportate peste 70.000 de cazuri în rândul populaţiilor indigene din Americi, precum şi 2.000 de decese.


Citește și : China denunţă ‘CALOMNIILE’ venite din Marea Britanie

„Populaţiile indigene se confruntă deseori cu greaua povară a sărăciei, a şomajului, a malnutriţiei şi a bolilor infecţioase cât şi neinfecţioase, condiţii în care sunt mai vulnerabile în faţa COVID-19 şi complicaţiilor acestei boli”, a susţinut directorul OMS în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în spaţiul virtual.

„OMS este adânc preocupată de impactul virusului asupra populaţiilor indigene americane, (în condiţiile în care cele două Americi) rămân în prezent epicentrul epidemiei”, a adăugat el.

Cel mai recent, cel puţin 6 cazuri au fost detectate în rândul populaţiei Nahua din regiunea peruană a Amazonului, conform directorului OMS.

Citește și : Zuckerberg asigură că nu are niciun acord secret cu Trump