DISTRIBUIȚI
REUTERS

Protecţia infrastructurii medicale şi a personalului din sănătate este „un imperativ în orice circumstanţă”, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-un prim comentariu asupra ostilităţilor între forţele armate israeliene şi Hamas de la escaladarea acestora în urmă cu o săptămână, informează AFP, potrivit agerpres

„Este esenţial ca normele umanitare internaţionale să fie în totalitate respectate”, „fac un apel la liderii tuturor taberelor (implicate) să asigure respectarea acestor legi vitale”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei conferinţe de presă bisăptămânale a OMS la Geneva.


Citește și : Numărul de infectări zilnice din India începe să scadă pentru prima dată în ultimele 25 de zile

Tedros a subliniat că „recenta escaladare a conflictului a provocat zeci de incidente în care au fost implicate persoane din sistemul de îngrijire şi infrastructuri din domeniul sănătăţii, iar în plus la aceasta testările şi vaccinarea împotriva COVID-19 au fost sever afectate, ceea ce creează riscuri sanitare pentru întreaga lume”.

„OMS continue să lucreze şi a lucrat de ani de zile cu toţi actorii din sectorul sănătăţii în Israel şi în Palestina, şi a lucrat foarte, foarte bine pentru a încerca să apropie cele două părţi asupra subiectelor de interes reciproc”, a subliniat la rândul său directorul Programului pentru urgente sanitare al OMS, Michael Ryan. „Toate atacurile asupra a tot ce este legat de sănătate trebuie să înceteze imediat”, iar accesul la îngrijiri „trebuie să fie garantat”, a insistat el. „Vom continua să lucrăm împreună cu toţi cei care vor să ajute persoanele în nevoie şi oamenii a căror sănătate, sănătate psihică şi mentală sunt afectate de acest conflict devastator”, a promis Ryan.

Citește și : Supuşii Coroanei britanice sunt invitaţi să planteze copaci pentru jubileul de platină al reginei Elisabetei a II-a

Începând din 10 mai, circa 200 de palestinieni au fost ucişi, printre care cel puţin 59 de copii, şi peste 1.300 au fost răniţi. Duminică, 42 de palestinieni, printre care cel puţin opt copii şi doi medici, au fost ucişi, acesta fiind cel mai grav bilanţ într-o singură zi, potrivit Ministerului Sănătăţii local.

De partea israeliană, zece persoane au fost ucise, printre care un copil, şi 294 au fost rănite în urma unor tiruri cu rachete dinspre Fâşia Gaza.