DISTRIBUIȚI

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat un efort „masiv şi urgent” pentru ca noul vaccin împotriva malariei să ajungă la copiii africani. OMS a avertizat că aproximativ 180.000 de persoane în plus faţă de ceea ce se credea până acum mor anual din cauza acestei boli , informează mediafax.

Dr. Pedro Alonso, directorul programului global al OMS pentru malarie, a declarat că vaccinul RTS,S, a cărui lansare pe scară largă a fost recomandată în octombrie, reprezintă o oportunitate istorică de a salva zeci de mii de vieţi, în special pe cele ale copiilor sub cinci ani din Africa Subsahariană.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

Potrivit OMS, comunitatea mondială riscă un „eşec masiv” dacă nu se vor lua rapid angajamente de finanţare pentru a stimula producţia şi a ajuta la implementarea vaccinului.

„Ceea ce cred că reprezintă adevărata barieră (este) solidaritatea internaţională”, a spus el. „Va permite lumea să existe un prim vaccin împotriva malariei care poate salva vieţile a zeci de mii de copii africani în fiecare an şi îl va lăsa să stea pe un raft? Sau vor face un pas înainte?”.

Compania farmaceutică britanică GlaxoSmithKlein, care a dezvoltat vaccinul RTS,S, s-a angajat să doneze până la 10 milioane de doze pentru a fi utilizate în cadrul programelor pilot aflate deja în desfăşurare şi să furnizeze până la 15 milioane de doze anual, potrivit The Guardian.

Cu toate acestea, având în vedere că anul trecut s-au înregistrat peste 240 de milioane de cazuri la nivel mondial, cererea potenţială ar putea ajunge la 80-100 de milioane de doze pe an, a avertizat Alonso. „Prin urmare, acesta este un prim exemplu de situaţie în care mecanismele internaţionale vor trebui să intre în joc”, a spus el.

„Un vaccin care ar putea salva undeva între 40 şi 70-80.000 de vieţi în fiecare an, ale copiilor africani, este ceva ce trebuie tratat cu cea mai mare ambiţie şi simţ de urgenţă. Şi, prin urmare, o extindere lentă şi treptată, dacă mă întrebaţi pe mine, nu ar fi acceptabilă. Aceasta trebuie să fie o operaţiune masivă, urgentă, pentru a ne asigura că putem ajunge la cât mai mulţi copii posibil şi cât mai repede posibil”.

El a adăugat: „Dacă comunitatea mondială a sănătăţii nu răspunde la această provocare, aceasta va reprezenta un eşec masiv. Nu-mi pot imagina cum diferiţi lideri, lideri ai filantropiei sau ai instituţiilor de finanţare, vor merge în Africa şi vor pleda pentru eforturile de prevenire a deceselor în rândul copiilor dacă nu sprijină, în primul rând, desfăşurarea acestui vaccin”.

Săptămâna trecută, alianţa globală pentru vaccinuri, Gavi, a anunțat că consiliul său a aprobat o sumă iniţială de 155,7 milioane de dolari pentru implementarea RTS,S. Finanţarea ar ajuta la introducerea, achiziţionarea şi livrarea vaccinului pentru ţările eligibile din Africa Subsahariană din 2022 până în 2025, a anunțat aceasta.

Dr. Abdourahmane Diallo, directorul general al Parteneriatului RBM pentru eradicarea malariei, a declarat că anunţul va oferi sectorului privat „un motiv crucial pentru a intensifica” implementarea.

„Facem acum apel la lideri să intensifice investiţiile pentru a accelera dezvoltarea şi furnizarea de instrumente mai eficiente şi mai transformative pentru a combate parazitul malariei, care este în continuă evoluţie”, a spus el.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

Noile cifre publicate luni de OMS au subliniat amploarea problemei, o nouă metodă „mai precisă” de numărare estimând că 627.000 de persoane au murit de malarie anul trecut, cu 180.000 mai mult decât ar fi fost numărul total conform vechii metodologii.

Confruntată cu o încetinire a progreselor în lupta împotriva malariei, OMS consideră că vaccinul ar putea fi o nouă armă crucială, chiar dacă au fost ridicate întrebări cu privire la eficacitatea sa limitată. Pe parcursul a patru ani de teste, s-a constatat că RTS,S a prevenit 39% din cazurile de malarie şi 29% din cazurile de malarie severă.