DISTRIBUIȚI
ABC

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a cerut Rusiei să asigure un acces în siguranţă în zonele din Ucraina pe care le controlează trupele sale sau care sunt sub asediu, pentru a permite acordarea de asistenţă medicală populaţiei civile, transmite joi Reuters, potrivit agerpres

Tedros Ghebreyesus a declarat că a discutat cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov despre situaţia din Ucraina şi despre rolul Rusiei în chestiunile de sănătate globală.


Citește și : Berlinul acuză Rusia că foloseşte foamea ca armă de război

”Am cerut acces sigur la Mariupol, Herson, sudul zonei Zaporojie şi în alte zone asediate pentru a oferi ajutor umanitar. Civilii trebuie protejaţi”, a scris Ghebreyesus pe Twitter, enumerând de fapt zone din Ucraina aflate sub controlul trupelor ruse.

Însă relaţiile dintre OMS şi Rusia sunt tensionate de când a început agresiunea rusă contra Ucrainei. Membri ai biroului OMS pentru Europa au cerut săptămâna trecută închiderea biroului regional din Rusia al acestei organizaţii. De asemenea, OMS se regăseşte pe o listă cu organisme internaţionale din care parlamentul de la Moscova propune retragerea Rusiei.

În acest timp, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) face demersuri pentru ca soldaţii ucraineni care s-au predat la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol să-şi poată contacta rudele.

Organizaţia a înregistrat datele personale a sute de combatanţi ucraineni care s-au predat acolo trupelor ruse, dar nu este implicată în transportul acestora.

Citește și : Prima vizită în Spania a fostului rege Juan Carlos după plecarea sa în exil

Conform Convenţiei de la Geneva din 1949, părţile beligerante trebuie să garanteze accesul ICRC la toţi prizonierii de război, dar organizaţia a avertizat că nu poate confirma că acest lucru va fi posibil în cazul combatanţilor ucraineni capturaţi la Azovstal. ”ICRC menţine un dialog confidenţial cu părţile în conflict asupra obligaţiilor lor conform dreptului umanitar internaţional”, afirmă organizaţia.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că de luni până joi s-au predat la Azovstal 1.730 de combatanţi ucraineni, dintre care 771 numai în ultimele 24 de ore. Sute de luptători ucraineni ar putea fi în continuare în adăposturile combinatului.