DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Unele ţări au înregistrat creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19 după ridicarea restricţiilor, iar populaţiile trebuie să se protejeze de coronavirus în timp ce autorităţile continuă testarea, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters, potrivit agerpres.

Epicentrul pandemiei se găseşte în prezent în ţări din America Centrală, de Sud şi de Nord, în special în Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris.


Citește și : Un oraș din zona arctică a Rusiei a fost pus sub carantină

„O creştere (a cazurilor), da, am văzut în ţări din toată lumea – nu vorbesc în special despre Europa – atunci când sunt ridicate restricţiile, atunci când măsurile privind distanţarea socială sunt ridicate, oamenii interpretează uneori asta ca ‘OK’, s-a terminat”, a declarat Harris în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

„Nu s-a terminat. Nu s-a terminat până când virusul nu v-a dispărea”, a mai spus Margaret Harris.

Referindu-se la demonstraţiile din SUA după uciderea lui George Floyd în urmă cu 10 zile, ea a spus că protestatarii trebuie să ia măsuri de protecţie.

Citește și : Rodrigo Duterte continuă războiul cu traficanții de droguri: ‘VĂ OMOR!’

„Cu siguranţă am văzut multă pasiune în această săptămână, am văzut oameni care au simţit nevoia să iasă afară şi să-şi exprime sentimentele”, a mai spus ea. ”Îi rugăm să-şi amintească să se protejeze în continuare şi să-i protejeze şi pe ceilalţi”, a adăugat ea.

Pentru a evita infectarea, OMS le-a recomandat oamenilor să menţină o distanţă de cel puţin 1 metru, să se spele frecvent pe mâini şi să evite să îşi atingă gura, nasul şi ochii, a mai spus Harris.