DISTRIBUIȚI
Zinn Education Project

Chile a marcat vineri împlinirea a 47 de ani de la lovitura de stat împotriva preşedintelui Salvador Allende, aproape la un an după declanşarea unui inedit val de contestare socială în ultimii 30 de ani şi la o lună de un referendum istoric, notează AFP, scrie agerpres.

Circa o sută de persoane, militanţi de stânga şi familii ale victimelor dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990), s-au adunat pentru a aduce un omagiu preşedintelui socialist, răsturnat de la putere la 11 septembrie 1973 de o lovitură de stat militară.


Citește și : Întâlnirile între prieteni sau familii, interzise în Birmingham pe fondul înmulţirii cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie

Comemorarea are loc în fiecare an în memoria celor 3.200 de morţi şi dispăruţi ai dictaturii, precum şi a celor 38.000 de persoane torturate în acea perioadă. În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, numărul participanţilor a fost limitat.

„Cel mai frumos omagiu adus celor care şi-au dat viaţa pentru cauza democraţiei, ca preşedintele Salvador Allende, este să acţionăm împreună pentru victoria votului ‘da’ la referendumul de la 25 octombrie”, a declarat în faţa presei preşedintele Partidului Socialist, Alvaro Elizalde.

La data respectivă, peste 14 milioane de chilieni sunt chemaţi pentru a se pronunţa în legătură cu redactarea unei noi Constituţii care să o înlocuiască pe cea actuală, votată în 1980, în plină dictatură militară.

„Este un an plin de speranţă, mai dificil” din cauza pandemiei de coronavirus, „dar plin de posibilităţi reale de schimbare. Este pentru prima dată în istoria ţării când avem posibilitatea de a termina cu Constituţia lui Pinochet”, a declarat preşedinta Asociaţiei familiilor deţinuţilor dispăruţi, Lorena Pizarro.

Într-un mesaj de la palatul prezidenţial La Moneda, bombardat în cursul loviturii de stat şi unde Salvador Allende (1908-1973) s-a sinucis în cele din urmă, preşedintele conservator Sebastian Pinera a lansat un apel „la unitate, pace şi dialog” şi i-a îndemnat pe chilieni să participe la referendum.

Citește și : Trump anunţă că Bahrein şi Israel îşi vor normaliza relaţiile

În paralel, au avut loc altercaţii între un mic grup de manifestanţi şi poliţiei la intrarea în cimitirul general din Santiago de Chile, unde se află memorialul victimelor dictaturii, punctul final al defilării.

Au fost lansate, de asemenea, apeluri la un miting în Plaza Italia din capitala ţării, epicentru al contestării sociale împotriva inegalităţilor care zguduie această ţară latino-americană de la 18 octombrie 2019 şi a condus partidele politice la un acord istoric în favoarea referendumului privind Constituţia.