DISTRIBUIȚI
The Globe and Mail

Poliţia din Ottawa a înăsprit tonul vineri faţă de protestatarii care ocupă capitala canadiană de o săptămână, promiţând să pună capăt manifestaţiei, în timp ce alţi opozanţi ai măsurilor de sanitare vor protesta în acest weekend, relatează AFP, potrivit agerpres

Confruntat cu exasperarea populaţiei locale care denunţă ameninţările, hărţuirea şi poluarea fonică din cauza claxoanelor neîncetate, şeful poliţiei Peter Sloly a promis că va ”pune capăt acestei manifestaţii ilegale şi de un pericol inacceptabil”, fără a furniza însă un termen precis.


Citește și : Islanda intenţionează să renunţe la vânătoarea de balene în scopuri comerciale începând din 2024

”Această manifestaţie este din ce în ce mai imprevizibilă şi mai periculoasă”, a afirmat şeful poliţiei într-o conferinţă de presă.

De aproximativ o săptămână, capitala canadiană este teatrul unei mişcări de protest, iniţiată de camionieri, pentru care vaccinul este obligatoriu pentru a trece graniţa dintre Canada şi Statele Unite.

Sute de manifestanţi, cu zeci de camioane uriaşe, ocupă centrul oraşului Ottawa, după manifestaţia de sâmbătă trecută la care au participat mii de persoane.

Citește și : Biden, confruntat cu o întărire strategică a alianţei Putin – Xi Jinping (analiză France Presse)