DISTRIBUIȚI
DutchNews

Olanda le va oferi britanicilor care locuiesc în această ţară un termen de 15 luni pentru a înainta o cerere pentru drept de rezidenţă după Brexit, în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, a anunţat ministrul olandez al afacerilor externe, Stef Blok, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Perspectiva unei separări fără acord, la 29 martie, suscită temeri în ceea ce priveşte soarta celor circa 45.000 de britanici care locuiesc în Olanda.


Citeşte şi: Un chinez a atacat o şcoală din Beijing: Cel puţin 20 de elevi sunt răniţi!

„Pentru a evita aceasta, guvernul (olandez) propune o perioadă de tranziţie de 15 luni, începând de la ieşirea Marii Britanii din UE”, a notat Blok luni seara, într-o scrisoare adresată parlamentului.

În timpul acestei perioade, britanii care locuiau în Olanda înainte de Brexit „îşi vor păstra dreptul de a locui, munci şi studia în Olanda”. „Cetăţenii britanici şi familiile lor vor avea posibilitatea în timpul acestei perioade de tranziţie de a depune o cerere pentru drept de rezidenţă permanentă”, a adăugat el.

Spania, una dintre ţările din UE unde locuiesc cei mai mulţi britanici, a anunţat în 28 decembrie că va adopta măsuri de urgenţă menite să „garanteze menţinerea drepturilor actuale ale cetăţenilor britanici” în perspectiva lipsei unui acord.

Citeşte şi: Un lider AfD a fost bătut cu bestialitate! Acum se zbate între viaţă şi moarte

În Franţa, unde locuiesc cel puţin 150.000 de britanici, au fost luate măsuri pentru a pregăti un Brexit fără acord, care prevăd menţinerea agenţilor britanici din funcţiile publice franceze, în condiţiile actualului lor statut şi loc de muncă.

Un vot crucial ar urma să aibă loc în parlamentul britanic săptămâna viitoare asupra acordului privind Brexit negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul, în 25 noiembrie. Însă adoptarea lui rămâne extrem de compromisă, în condiţiile în care acesta este criticat atât de parlamentarii pro-Brexit, cât şi de eurofili.