DISTRIBUIȚI
Arabian Business

Patru femei din Nigeria au dat în judecată gigantul petrolului Shell pentru presupusă complicitate la executarea soţilor lor de către regimul militar din ţara africană, în anii 90, relatează marţi AFP şi BBC, scrie agerpres.

„Soţul meu era un om cu inima bună. Acum sunt o biată văduvă care a pierdut tot. Abuzurile pe care le-am suportat familia mea şi cu mine au fost o experienţă îngrozitoare, care continuă să ne traumatizeze şi astăzi”, a declarat în deschiderea pledoariilor la tribunalul din Haga una din cele patru femei, Esther Kiobel, văduva lui Barinem Kiobel, spânzurat în 1995 împreună cu celebrul scriitor nigerian Ken Saro-Wiwa şi alte şapte persoane.


Citește și : Noul şef al Pentagonului a efectuat o vizită în Irak

Esther Kiobel, care a fugit în 1998 din Nigeria şi trăieşte în SUA, a fost prezentă marţi la tribunal alături de una singură din celelalte trei văduve, Victoria Bera, două dintre ele nereuşind să obţină viza.

În acţiunea lor, susţinută de Amnesty International, cele patru susţin că Shell a contribuit la acea vreme la arestarea soţilor lor, în timp ce aceştia încercau în mod paşnic să perturbe exploatarea petrolului în ţinutul Ogoni din sud-estul Nigeriei, denunţând impactul nefast al acesteia pentru sănătate şi mediu.

Gigantul petrolier a negat orice implicare în execuţii. „Nu suntem orbi în faţa pierderilor îngrozitoare suferite de aceste femei, dar Shell nu este responsabilă de acele evenimente”, a declarat în faţa tribunalului avocatul companiei, potrivit agenţiei olandeze de presă ANP.

„De-a lungul anilor, Shell a continuat să facă eforturi pentru ca acest caz să nu ajungă în faţa justiţiei”, a afirmat în ce o priveşte Esther Kiobel, într-un comunicat publicat de Amnesty International.

Ken Saro-Wiwa, scriitor şi cofondator al Mişcării pentru supravieţuirea poporului ogoni (MOSOP), care organiza proteste împotriva poluării petroliere în Ogoniland, cerând despăgubiri pentru daune aduse mediului şi o împărţire justă a profiturilor din petrol, a fost executat la 10 noiembrie 1995 împreună cu alţi opt militanţi, după ce au fost condamnaţi de un tribunal militar pentru uciderea a patru lideri tradiţionali locali.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

Protestele au fost considerate o ameninţare majoră pentru liderul militar de atunci al Nigeriei, Sani Abacha, şi pentru compania Shell. Ken Saro-Wiwa a denunţat la proces o „înscenare” menită să împiedice populaţia ogoni să lupte împotriva poluării cu petrol care devastase mediul în regiune, aducând sărăcie şi boli.

Execuţia a stârnit un val de indignare pe plan global şi a dus la suspendarea Nigeriei din Commonwealth pentru mai mult de trei ani. Premierul britanic de atunci, John Major, a evocat un „proces fraudulos” care a dus la o „crimă judiciară”.