DISTRIBUIȚI
ZDF

Ministrul sănătăţii german, Jens Spahn, a declarat joi că se aşteaptă ca un vaccin împotriva COVID-19 să apară în lunile următoare şi, cu siguranţă, anul viitor, el exprimându-se după ce Agenţia de sănătate publică din Germania a retras un raport care sugera că un astfel de vaccin ar putea să existe din toamnă, potrivit Reuters, transmite și agerpres.

‘Sunt optimist, un vaccin ar putea să apară în lunile următoare şi cu siguranţă anul viitor’, a declarat Spahn la postul de televiziune ZDF.


Citește și: INCENDIU puternic în California (VIDEO)! Sute de case au fost evacuate!

Previziunile sale par să fie în concordanţă cu un raport pe care Institutul Robert Koch l-a publicat miercuri, iar mai târziu l-a retras, în care Agenţia de sănătate publică declara că se aşteaptă la un vaccin în toamnă. Ulterior, institutul a spus că documentul nu a fost actualizat şi a fost publicat din greşeală.

Spahn a refuzat să spună exact în ce lună va fi gata vaccinul, afirmând că nu este încă posibil să se stabilească cât de des ar trebui administrat preparatul sau durata imunităţii conferite.

‘Dar un lucru putem spune: mulţumim tuturor celor care lucrează împreună cu noi – cercetători, oameni de ştiinţă, publicul – vom avea probabil un vaccin mai repede ca oricând în istoria umanităţii’, a declarat ministrul sănătăţii german.

Ministrul cercetării german, Anja Karliczek, a declarat anterior că este improbabil să existe un vaccin disponibil pe scară largă înainte de mijlocul anului viitor.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a devenit prima ţară din lume care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de testare pe om şi pentru care studiile clinice nu s-au încheiat.

Citește și: Un ministru și apropiat al lui Maduro este infectat cu coronavirus

Spahn şi-a reiterat scepticismul cu privire la vaccinul rusesc denumit ‘Sputnik V’, motivând că nu au fost efectuate încă teste extinse cu acesta ca în cazul altor vaccinuri şi că sunt relativ puţine date despre el. În genere, anunţul Rusiei cu privire la înregistrarea acestui vaccin a fost întâmpinat cu scepticism de către comunitatea ştiinţifică internaţională.

Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus a crescut cu 1.445 în Germania, atingând un total de 219.964, conform datelor publicate joi de Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase, în timp ce numărul raportat de decese a crescut cu patru, ajungând la 9.211. Germania a înregistrat astfel cel mai mare număr de cazuri zilnice în mai mult de trei luni, infecţiile cotidiene situandu-se la peste 1.000 de cazuri pentru a treia zi consecutiv.