DISTRIBUIȚI

Richmond, oraş din Virginia şi fostă capitală a Statelor Confederate ale Americii, reprezentând sudul sclavagist în timpul Războiului de Secesiune, a început de miercuri să demonteze monumentele ridicate în memoria armatei confederate, informează AFP, potrivit agerpres.

Această decizie cu o puternică încărcătură simbolică a fost luată de primarul local, Levar Stoney, care, potrivit unui comunicat, „a ordonat demontarea imediată a numeroaselor statui din oraş, inclusiv a statuilor confederate”.
Richmond


Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Acestea sunt considerate de criticii lor drept simboluri ale gloriei din perioada sclavagistă a Statelor Unite, într-un context în care întreaga ţară a devenit teatrul de desfăşurare al unei mişcări de furie istorică împotriva rasismului, după uciderea în ultimele luni a mai multor afro-americani de către poliţişti albi.

Cea mai relevantă dintre aceste statui este cea a comandantului-şef al armatei sudiste, generalul Robert Lee, care tronează de peste un secol în una dintre pieţele oraşului Richmond.

Angajaţi municipali au început să lucreze încă de miercuri după-amiază în jurul statuii lui Stonewall Jackson, un alt general din armata sudistă. Statuia a fost demontată şi dată jos de pe soclul ei cu ajutorul unei macarale, potrivit presei locale.

Primarul Levar Stoney şi-a justificat decizia prin necesitatea ca oraşul „să întoarcă foaia” şi să lase în urmă trecutul.

„De la sfârşitul oficial al statutului de capitală a Confederaţiei în urmă cu 155 de ani, ne aflăm sub greutatea acestei moşteniri”, a explicat edilul local într-un mesaj video difuzat pe Twitter.

„Demontându-le, vom putea să începem să ne vindecăm şi să ne concentrăm atenţia asupra viitorului”, a adăugat el.

„Retragerea acestor monumente nu este o soluţie pentru a regla nedreptăţile rasiale care sunt profund înrădăcinate în oraşul nostru şi în ţara noastră”, a recunoscut el.

Edilul a menţionat şi un imperativ de „sănătate publică” în plină pandemie de coronavirus, într-o perioadă în care oponenţii acestor statui se reunesc cu regularitate pentru a solicita demontarea lor.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Manifestaţii împotriva rasismului şi a violenţelor poliţieneşti au loc de mai mult de o lună în Statele Unite, după uciderea mai multor afro-americani de către poliţişti albi.
Manifestările au relansat sensibila dezbatere despre moştenirea lăsată de trecutul sclavagist al ţării, simbolizat prin aceste momumente pe care mulţimea le-a vandalizat şi a încercat să le dărâme pe întregul teritoriu american, dar mai ales în Richmond.

Primarul local a precizat că a acţionat astfel în virtutea prerogativelor sale de urgenţă şi a puterilor care îi sunt oferite de o decizie a guvernatorului democrat al statului Virginia. Ralph Northam a anunţat în luna martie că municipalităţile pot să decidă singure în privinţa retragerii sau menţinerii acestor statui.