DISTRIBUIȚI
Karadeniz Press

Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a recomandat luni organizarea unui summit al şefilor de stat ai celor 57 de ţări membre în cazul în care preşedintele american, Donald Trump, va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, relatează AFP, potrivit agerpres .

Donald Trump este pe punctul de a lua o decizie în legătură cu eventuala relocare a ambasadei Statelor Unite în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, care ar fi considerată de palestinieni ca o lovitură fatală procesului de pace, a anunţat Jared Kushner, ginerele şi consilierul liderului de la Casa Albă.


„Dacă Statele Unite iau iniţiativa de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, recomandăm organizarea unei reuniuni la nivel de miniştri de externe, urmată de un summit cât mai curând posibil”, a menţionat OCI într-un comunicat.

Citește și : Martin Schulz încurajat de lideri europeni să guverneze alături de Angela Merkel

Această recomandare a fost aprobată în unanimitate de delegaţii celor 57 de ţări membre ale OCI care s-au reunit luni la sediul organizaţiei, la Jeddah (vestul Arabiei Saudite).

Comunicatul a subliniat că relocarea ambasadei americane la Ierusalim va fi considerată ca un „atac flagrant împotriva naţiunilor arabe şi musulmane”.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a încercat duminică să mobilizeze comunitatea internaţională pentru a influenţa decizia americană.

El a discutat printre alţii cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Turciei, Recep Tayyip Erdogan, „pentru a le explica pericolele pe care le comportă orice decizie de a transfera ambasada” sau a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Iordania, gardian al locurilor sfinte musulmane din Ierusalim şi legată de statul israelian printr-un tratat de pace încheiat în 1994, a avertizat, la rândul său, împotriva unui „demers cu consecinţe grave” ce riscă să „submineze eforturile de pace (israeliano-palestiniene) şi să conducă regiunea spre o escaladare” a tensiunilor.

Israelul consideră Oraşul Sfânt drept capitala sa „eternă şi reunificată”, dar palestinienii spun că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră. Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului, nici anexarea părţii sale estice în 1967 de către Israel.