DISTRIBUIȚI
Blue Ocean Strategy

Oceanele absorb circa 31% din cantitatea de carbon emisă în atmosferă în urma activităţilor umane, ceea ce creşte aciditatea apei şi afectează ecosistemele, conform unei cercetări publicată săptămâna aceasta în jurnalul Science, citată de DPA, potrivit Agerpres.

Richard Feely şi-a petrecut numeroşi ani din carieră în larg colectând mostre de apă din adâncuri pentru a explora modul în care emisiile de carbon schimbă lumea oceanelor. Cercetător-şef la laboratorul din Seattle pentru studiul mediului din Pacific al Administraţiei Naţionale pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA), el a prelevat eşantioane de apă din Antarctica, a străbătut Tahiti şi a scăpat cu bine din furtuni ”imense”, la bordul vaselor pentru cercetări.


Citește și : 11 răniți în urma unui incendiu provocat de vestele galbene într-un imobil din centrul Parisului

În majoritatea zilelor petrecute în astfel de misiuni, care durează peste o lună, nu se observă nicio ambarcaţiune la orizont. ”Uneori vezi o balenă sau nişte păsări”, a spus el.

Munca este grea, anostă. Însă, datele colectate de Feely şi de alţi oameni de ştiinţă din toată lumea oferă informaţii cu privire la cantitatea de carbon emisă în urma activităţilor umane care ajunge în oceane şi despre ce ar putea însemna acest lucru în viitor.

Studiul publicat săptămâna aceasta în Science a analizat peste 100.000 de eşantioane de apă colectate din toată lumea în perioada 1994 – 2007 din aproape toate colţurile şi de la toate adâncimile oceanului.

Analiza a relevat că oceanele absorb aproximativ 31% din carbonul pe care oamenii îl răspândesc la nivel global. Greutatea carbonului absorbit în oceane în fiecare an a fost, în medie, în perioada studiată, echivalentă cu 2,6 miliarde de maşini Volkswagen Beetle, după cum a exemplificat Feely.

Citește și : „Vestele galbene”: Primăria Parisului activează celula de criză pentru gestionarea protestelor

Este ”un serviciu uriaş pe care oceanele îl fac”, a spus cercetătorul care se numără printre coautorii studiului. ”Astfel se reduce semnificativ temperatura globală”, a adăugat specialistul.

Însă, acest lucru are un preţ. Aciditatea oceanului a continuat să crească, iar modificările la nivelul chimiei sale afectează deja ecosistemele din Pacificul de nord-vest. Adăugarea carbonului scade nivelul de pH al apei sărate, care devine mai corozivă.

Cercetarea întreprinsă de Feely şi de echipa sa a descoperit că absorbţia de carbon în oceanele lumii a ţinut pasul cu emisiile globale de dioxid de carbon din atmosferă.

”Cantitatea de carbon din ocean, rata acesteia, creşte deoarece cantitatea de dioxid de carbon pe care o emitem în atmosferă continuă să crească”, a explicat Feely.

Pentru oamenii de ştiinţă, rezultatele studiului au constituit mai puţin o revelaţie cât o afirmaţie. Mii de măsurători efectuate asupra eşantioanelor colectate anevoios timp de peste 13 ani din aproape fiecare întindere de ocean au coincis cu ceea ce ei cunoşteau deja.

„Oceanele au preluat recent dioxidul de carbon, exact aşa cum am estimat că se va întâmpla”, a declarat Curtis Deutsch, profesor asociat de oceanografie la Universitatea din Washington, care nu a fost implicat în cercetare.

”Nu este nimic surprinzător la rezultate, însă ele sunt foarte importante pentru a confirma că într-adevăr înţelegem sistemul şi modul în care acesta funcţionează”, a adăugat el.

Acidificarea oceanelor afectează deja industria crustaceelor. Un ocean cu o aciditate mai ridicată poate împiedica stridiile şi alte crustacee să îşi formeze cochiliile.

De asemenea, studiul a demonstrat că apa cu un conţinut ridicat de dioxid de carbon poate perturba capacitatea unora dintre exemplarele de somon să proceseze mirosurile, o capacitate deosebit de importantă pentru evitarea prădătorilor.

Totodată, s-a demonstrat că apele mai corozive reduc succesul reproductiv al krillului.

„Unele organisme vor deveni rezistente şi se vor adapta, însă este un stres general” de a avea carbon suplimentar în apă, după cum a declarat Jan Newton, oceanograf care coordonează Centrul pentru Acidificarea Oceanului din Washington.

„La un anumit moment intervine o limită şi acesta este aspectul care, într-o anumită măsură, este imposibil de cunoscut. Iar aceasta este partea pe care trebuie să o luăm cu adevărat în considerare”, a adăugat Newton.