DISTRIBUIȚI
AP

Cetăţenii brazilieni, marcaţi de a doua cea mai gravă epidemie de COVID-19 din lume şi de o criză economică profundă, au votat în alegerile locale de duminică în favoarea unor politicieni experimentaţi din partide tradiţionale, o evoluţie care ar putea afecta şansele preşedintelui Jair Bolsonaro de realegere, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Candidaţii sprijiniţi de preşedintele populist de extremă dreapta, care se prezintă pe sine drept un outsider, au fost eliminaţi din competiţie la Sao Paolo, cel mai mare oraş al ţării, şi din alte curse electorale în capitale ale statelor federaţiei.


Citeşte şi: Incendiu puternic într-o staţie de metrou din Berlin! Patru oameni au fost răniţi

La Rio de Janeiro, a doua metropolă braziliană, un fost primar, Eduardo Paes, a câştigat primul tur şi se va confrunta peste două săptămâni cu edilul în funcţie, episcopul evanghelic Marcelo Crivella.

La Salvador, al patrulea oraş, votanţii l-au ales pe Bruno Reis de la Partidul Democraţilor (DEM), formaţiune care a câştigat primăriile din Curitiba şi Florianopolis şi este favorită la Rio, prin Paes.

La Belo Horizonte, al şaselea oraş al ţării, a fost reales Alexandre Kalil, care a impus măsuri dure de carantină şi distanţare socială criticate de Bolsonaro, cel care a minimalizat în mod repetat gravitatea COVID-19.

‘Pandemia a pus frână tendinţei spre anti-politică şi respingerii partidelor tradiţionale ca fiind corupte’, a comentat Creomar de Souza, şeful companiei de consultanţă Dharma Political Risk and Strategy.

‘Votanţii au înţeles că politicienii aleşi împreună cu Bolsonaro în 2018 sunt nepotriviţi, iar ei vor să vadă serviciile publice îmbunătăţindu-se’, a adăugat analistul.

Rezultatele alegerilor constituie un pas înapoi pentru Bolsonaro şi semnalează că valul de sentiment anti-establishment care l-a adus pe acesta la preşedinţie în 2018, în urma amplei corupţii politice scoase la iveală de ancheta ‘Lava Jato’, este posibil să fi scăzut în intensitate.

Vezi şi: SpaceX a decolat cu oameni la bord spre Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

Odată cu îndreptarea votanţilor spre partide tradiţionale, precum DEM sau Partidul Brazilian Social Democrat (PSDB), care conduce în cursa pentru primăria din Sao Paolo, Bolsonaro pare vulnerabil întrucât nu are un partid.

Partidul Social Liberal (PSL), căruia i s-a alăturat pentru campania prezidenţială şi de care s-a despărţit ulterior, a fost inexistent în competiţiile electorale de duminică din marile oraşe, chiar dacă în urmă cu doi ani a reuşit să devină al doilea cel mai numeros în Congres.