DISTRIBUIȚI
Amazon.com

În contextul în care schimbările climatice ameninţă plantaţiile tradiţionale de cafea, oamenii de ştiinţă din Finlanda au anunţat că au obţinut în laborator, folosind culturi de celule, un sortiment de cafea care are o aromă şi un gust asemănătoare varietăţilor naturale ale acestei plante, informează Reuters, potrivit agerpres

Centrul de Cercetări Tehnice VTT din Finlanda pare să fi găsit astfel o alternativă sustenabilă pentru a obţine boabe de cafea din culturi de celule plutitoare în bioreactoare umplute cu un mediu nutritiv, folosit în trecut pentru obţinerea unor produse diverse de origine animală şi vegetală.


Citește și : Coreea de Nord prezintă imagini cu rachetele sale cele mai avansate la o expoziţie de armament

Heikki Aisala, cercetător la VTT şi însărcinat cu evaluarea procesului tehnologic, afirmă că ceştile cu cafeau „celulară” probabil nu ar trece deocamdată testele standard de degustare, însă această tehnologie are mult potenţial pentru o industrie globală a cărei cifră de afaceri însumează mai multe miliarde de dolari.

„Desigur, nu este identică în procent de 100%. Are un gust care seamănă cu o combinaţie între mai multe tipuri de cafea. Nu am ajuns încă la obţinerea unei varietăţi comerciale, dar cu siguranţă seamănă deja cu cafeaua naturală în acest moment”, a precizat Heikki Aisala.

Heiko Rischer, şef de echipă la VTT, afirmă că acele culturi de celule folosite în laborator oferă o modalitate mai sustenabilă industriei producătoare de de cafea, ţinând cont de faptul că, din cauza cererii mari, ţările alocă suprafeţe tot mai mari pentru culturile de cafea, stimulând astfel defrişările.

Potrivit aceluiaşi cercetător, beneficiile ecologice ale cafelei cultivate în laborator includ utilizarea redusă a pesticidelor şi a substanţelor cu rol de fertilizare, precum şi o nevoie mai mică de a transporta cu vaporul boabele de cafea pe distanţe lungi către ţările cumpărătoare.

Citește și : Comisia Europeană pledează pentru interzicerea exploatării resurselor de gaz, petrol şi cărbune în Arctica

În Europa, cafeaua cultivată în laborator va trebui să fie aprobată în categoria „Noilor alimente” înainte de a putea fi comercializată.

Însă vor dori oare pasionaţii de cafea să consume un astfel de sortiment?

Satu, o tânără care lucrează ca barman într-o cafenea din Helsinki, crede în această ipoteză. „Cred că într-o bună zi ne vom îndrepta în această direcţie, pentru că toate sursele de cafea naturală încep să dispară, aşadar va trebui să ne reorientăm… Dacă are un gust bun şi aroma sa este cea de cafea, atunci de ce nu?”, a declarat ea.