DISTRIBUIȚI
AFP

Aproximativ o treime dintre cele 270 de balene-pilot eşuate pe coasta vestică a Tasmaniei, în sudul Australiei, au murit, potrivit echipelor de salvare care au precizat că operaţiunile pentru a veni în ajutorul acestor cetacee ar putea dura mai multe zile, relatează marţi EFE, potrivit agerpres.

Balenele au eşuat pe un banc de nisip din golful Macquarie, din vestul Tasmaniei, iar o echipă de biologi şi experţi marini trimişi la faţa locului studiază modul în care pot fi ţinute în viaţă aceste uriaşe mamifere care pot avea până la 7 metri lungime şi o greutate de trei tone.


Citeşte şi: Algeria interzice un cunoscut post de televiziune francez

„Pentru început vom ajuta balenele să aibă mai mari posibilităţi de supravieţuire (…) unele dintre ele pot fi însă mult prea mari şi au eşuat în locuri greu accesibile pentru a putea fi tratate”, a comentat la o conferinţă de presă Kris Carlyon, biolog la Programul de Conservare Marină.

Expertul a precizat că dispozitivul de salvare, la care colaborează şi Poliţia din Tasmania şi numeroşi voluntari, va avea nevoie de mai multe zile şi că faza „din cursul dimineţii de azi este critică pentru a determina şansele de salvare” a balenelor.

Carlyon a remarcat dificultatea de a determina motivul pentru care aceste mamifere marine au eşuat pe coastă, indicând ca posibilă ipoteză faptul că au venit aici în căutare de hrană.

Grupul de balene ar fi putut fi condus de „una sau două” balene-pilot, iar restul acestor animale sociale le-ar fi urmat până când au eşuat pe bancul de nisip.

Citeşte şi: Adio viaţă de noapte! Anglia îşi ÎNCHIDE mai devreme barurile, pub-urile şi restaurantele

Nu este primul grup de balene care eşuează pe plajele din Tasmania, mai ales în golful Macquarie, unde ultimul incident de acest gen a avut loc în urmă cu un deceniu.

Potrivit experţilor, balenele-pilot sunt animale sociale, iar dacă una dintre ele comite o greşeală şi intră în ape mai puţin adânci, restul grupului le urmează şi se produce o eşuare în masă.