DISTRIBUIȚI
AFP

Un transport de o tonă şi jumătate de fildeş de contrabandă a fost confiscat weekendul trecut, iar trei presupuşi traficanţi au fost arestaţi la Lubumbashi, sud-estul Republicii Democrate Congo, au declarat joi surse judiciare, informează AFP, potrivit agerpres.

Originea şi destinaţia fildeşului nu sunt cunoscute, iar în acest caz o anchetă este în desfăşurare.


Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

„Sâmbătă, serviciile noastre au confiscat aproximativ 1.500 kg de fildeş”, a declarat pentru AFP o sursă judiciară care a dorit să rămână anonimă. „Cinci persoane care transportau acest fildeş în camioane cu şasiu lung au fost arestate, însă două au fugit după interogatorii”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit acesteia, „cei trei congolezi arestaţi susţin că erau simpli transportatori, care nu cunosc provenienţa sau destinaţia finală a coletelor şi afirmă că cei care au fugit sunt proprietarii”.

Sabin Mande, avocatul Natural Resources Network, o platformă a ONG-urilor de mediu congoleze, a declarat la rândul său pentru AFP că a văzut miercuri la parchetul din Lubumbashi, capitala provinciei Haut-Katanga, „18 saci plini cu fildeş, cântărind în total peste 1.500 kg”. Potrivit spuselor sale, aceasta reprezintă „80 până la 100 de elefanţi” sacrificaţi. „Este criminal”, a comentat el.

Aceasta este una dintre cele mai mari capturi de fildeş realizată pe continentul african.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

În ultimii zece ani au fost realizate capturi de două până la patru tone în Kenya sau Togo.

Cea mai mare captură recentă la nivel mondial a fost realizată în Vietnam, nouă tone fiind descoperite în martie 2019 pe o ambarcaţiune din Congo.

Comerţul ilegal cu fildeş este a treia cea mai profitabilă formă de trafic, după droguri şi arme. Acesta este alimentat de cererea mare din Asia şi Orientul Mijlociu, unde colţii de elefant sunt utilizaţi în medicina tradiţională şi pentru ornamente.