DISTRIBUIȚI
Twitter

Aproximativ 200 de solicitanţi de azil au rămas fără adăpost luni din cauza unui incendiu survenit în tabăra de pe insula grecească Samos (estul Mării Egee), în cursul căruia au fost distruse un număr mare de corturi, informează AFP şi APP, potrivit agerpres.

”Aproape 200 de persoane sunt fără adăpost”, a afirmat secretarul general al Ministerul grec pentru Migraţie şi Azil, Manos Logothetis.


Citeşte şi: Casa Albastră spulberă toate zvonurile: ‘Kim Jong Un trăieşte şi este bine sănătos!’

Conform primelor informaţii, nu există victime în urma incendiului.

Incendiul s-a declanşat duminică seară ”în timpul unor certuri în interior (între solicitanţii de azil)”, a precizat Logothetis.

Potrivit site-ului organizaţiei neguvernamentale Samos Volunteers, două incendii s-au succedat pe insulă: primul ”în spatele instalaţiilor medicale” şi un al doilea în timpul căruia ”au luat foc numeroase containere şi corturi”.

La fel ce alte tabere de migranţi de pe cinci insule greceşti din Marea Egee, tabăra din Samos este suprapopulată, găzduind în jur de 7.000 de persoane în condiţiile în care capacitatea normală este de 650 de locuri.

În ultimele săptămâni, mai ales din cauza măsurilor de izolare impuse pentru a limita răspândirea COVID-19, situaţia a rămas tensionată în taberele din insulele Lesbos, Samos, Chios, Leros şi Kos, care adăpostesc în total 19.300 de persoane, de şase ori mai multe decât capacitatea lor.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi numeroase ONG-uri i-au cerut guvernului de la Atena să decongestioneze aceste tabere prin transferarea solicitanţilor de azil în partea continentală a Greciei.

Citeşte şi: Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece

Însă din cauza restricţiilor de circulaţie prelungite până la 4 mai, executivul de la Atena a anunţat că planul de transferare a 2.300 de solicitanţi de azil, prevăzut pentru aprilie, va fi amânat.

Până în prezent, aproape 200 de solicitanţi de azil au fost testaţi pozitiv cu COVID-19 în taberele din Grecia continentală, dar niciun caz nu s-a înregistrat pe insule, unde însă nu a fost efectuat niciun test.