DISTRIBUIȚI
MSF

O tabără ilegală de migranţi din Grande Synthe, în nordul Franţei, situată vizavi de coasta britanică şi locuită de sute de oameni, era în curs de evacuare marţi de către forţele de ordine, au anunţat surse ale poliţiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Oficiului francez pentru Imigraţie şi Integrare, ‘mai mult de 400 de adăposturi au fost evacuate spre centre de primire şi orientare’.


La faţa locului, ‘între 350 şi 400 de migranţi trăiesc astăzi în Grande-Synthe, iar situaţia se degradează’. ‘Conform ultimei evidenţe a serviciilor mele, existau acolo 56 de copii, în jur de 40 de femei. Nu voi mai lăsa ca această situaţie să continue mult timp’, a declarat luni primarul comunei, Damien Careme.

Citeşte şi: Zapad-2017 – Un elicopter militar a tras din greşeală asupra spectatorilor. Două persoane sunt rănite grav

De la începutul lui 2016, edilul a deschis în Grande-Synthe, cu ajutorul organizaţiei Medecins sans Frontiers, o tabără pentru migranţi la standarde internaţionale, unde au fost transferaţi mai multe sute de migranţi, care trăiau până atunci într-o teribilă mizerie. Însă noua tabără a fost distrusă într-un incendiu în aprilie.

Aşa-zisa ‘Junglă’, o uriaşă tabără improvizată instalată la Calais, la circa 30 de kilometri de Grande Synthe, a fost evacuată la sfârşitul lui 2016 de către autorităţile franceze. Însă migranţii continuă să vină în număr mare în această regiune, în speranţa de a ajunge în Marea Britanie, considerată un „eldorado”.